Ziua Națională a României: recunoștință și omagiu eroilor neamului în Panteonul Moților de la Țebea

Luni, 1 Decembrie 2025, de Ziua Națională a României, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a participat la manifestarea organizată în Panteonul Moților de la Țebea. În prezența reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, Preasfinția Sa a oficiat slujba de Te Deum…

Sărbătoarea Zilei Naționale a României la Deva

De Ziua Națională a României, luni, 1 Decembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a participat la ceremonia organizată în municipiul Deva, la împlinirea a 107 ani de la Marea Unire. La manifestare au fost prezenți reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, reprezentanți ai instituțiilor civile și militare, dar și mulți deveni….

Hramul Catedralei Mitropolitane: patru arhierei au liturghisit la Sibiu

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a adunat mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu pentru a aduce cinstire ocrotitorului Mitropoliei Ardealului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Sărbătoarea marelui ierarh care a rectitorit Mitropolia Ardealului,…

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop

La Mănăstirea Prislop a avut loc vineri, 28 noiembrie 2025, slujba solemnă de proclamare locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. Evenimentul a adunat la vechea vatră monahală din Țara Hațegului un ales sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și mulțimi de credincioși. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită la…

Simpozion teologic și Slujbă de priveghere la Mănăstirea Prislop în cinstea Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie

Joi, 27 noiembrie 2025, cu binecuvântarea Presfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, au debutat manifestările evenimentului religios-cultural Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. Astfel, începând cu ora 15:00, în incinta Seminarului Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” de la Prislop, a avut loc un Simpozion Teologic intitulat Viața și opera Sfântului…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a 26-a după Rusalii

În Duminica a 26-a după Rusalii, 23 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Buna Vestire” din parohia Rișca, Protopopiatul Brad, împreună cu soborul de preoți și diaconi. De asemenea, a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu, întâiul arhipăstor al eparhiei hunedorene, slujitorii și…

Zi de sărbătoare la biserica „Înălțarea Domnului” din Simeria

Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit Sfânta Liturghie, alături de soborul de preoți și diaconi, la biserica „Înălțarea Domnului” din Simeria, locaș de închinare de la a cărui târnosire s-au împlinit în această lună 90 de ani. Ierarhii…

Slujirile ierarhilor hunedoreni la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului

În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, vineri, 21 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Preasfinția Sa a oficiat, împreună…

Slujire arhierească la Mănăstirea Rohița – jud. Maramureș

În Duminica a 25-a după Rusalii, 16 noiembrie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și a Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului – Arhipăstorul locului, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rohița, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”,…

Binecuvântare arhierească în parohia Romoșel

În Duminica a 25-a după Rusalii, 16 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Romoșel, Protopopiatul Orăștie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a citit Cuvântul pastoral adresat de membrii Sfântului Sinod al…

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului 2025: O pregătire de sfințire pentru trup și suflet

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis o scrisoare pastorală tuturor credincioșilor din Patriarhia Română, pentru prima duminică din Postul Nașterii Domnului 2025. Postul Crăciunului începe în data de 14 noiembrie și durează până în data de 24 decembrie. Este o tradiție ca membrii Sfântului Sinod să se adreseze clericilor, monahilor și credincioșilor în prima…

Sinaxă monahală în eparhia hunedoreană

Vineri, 14 noiembrie 2025, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și a Preasfințitului Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, la Mănăstirea Crișan a avut loc Sinaxa stareților și starețelor de la mănăstirile și schiturile din Episcopia Devei și Hunedoarei. Cu acest prilej, Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou,…

Preacuviosul Părinte Zaharia Zaharou a conferenţiat la Deva

Joi, 13 noiembrie 2025, cu binecuvântarea și în prezența Presfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc la Sala Teatrului de Artă din Deva o conferinţă teologică și duhovnicească intitulată „Aducerea de mulțumită, darul nemeritat al Lui Dumnezeu pentru om”, susţinută de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur

În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, joi, 13 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramurile „Buna Vestire” și „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Deva, împreună cu soborul slujitor. La slujbă a fost prezent și Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou de…

Programul evenimentelor liturgice prilejuite de proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop

Principalele evenimente liturgice vor avea loc la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, în perioada 27-28 noiembrie 2025. Joi, 27 noiembrie 2025, începând cu ora 16.00, va fi oficiată Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. Vineri, 28 noiembrie 2025, începând cu ora 9.00, se va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească…

Conferință preoţească în Episcopia Devei și Hunedoarei

Miercuri, 12 noiembrie 2025, cu binecuvântarea și în prezența Presfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc la Sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, o conferinţă teologică adresată preoților din cuprinsul eparhiei hunedorene, susţinută de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. La conferință…