«

»

Mar 09 2017

An omagial 2017 | Sărbătoarea icoanelor în Patriarhia Română

Duminica Ortodoxiei din anul 2017 a reprezentat un moment special în Patriarhia Română, această sărbătoare fiind baza manifestărilor legate de Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești.

La acest moment de bucurie spirituală, Patriarhul Daniel a aniversat 27 de ani de slujire arhierească. În cadrul slujbei oficiate la Catedrala Patriarhală, Preafericirea Sa a reflectat asupra frumuseții Ortodoxiei.

Când mărturisim dreapta credinţă ni se deschid Cerurile şi pregustăm bucurie din bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu, lumină din lumina cea netrecătoare, fericire din fericirea veşnică a Împărăţiei Cerurilor. Aceasta este Ortodoxia, a spus Patriarhul României.

Numind icoanele ferestre deschise spre Împărăţia iubirii veşnice a lui Dumnezeu şi a slavei Preasfintei Treimi, Părintele Patriarh a explicat că procesiunile din această zi se desfăşoară cu multă bucurie, fiind o mărturisire a credinţei.

În Mitropolia Dobrogei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala din Constanța. Înaltpreasfinția Sa a participat apoi la procesiunea cu sfintele icoane din municipiu.

Duminica Ortodoxiei reprezintă sărbătoarea identității noastre ortodoxe, a spus IPS Nifon celor prezenți în Catedrala din Târgoviște la slujba din prima duminică a Postului Mare.

În Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, IPS Ciprian a slujit la Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului. Ierarhul a subliniat sfaturile cuprinse în Pastorala Sfântului Sinod din Duminica Ortodoxiei.

IPS Casian a participat la mai multe evenimente dedicate sfintelor icoane organizate în Catedrala Arhiepiscopală și la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

Credincioșii din Slobozia s-au rugat împreună cu PS Vincențiu în Duminica Ortodoxiei în Catedrala Înălţarea Domnului din municipiu. Ierarhul a vorbit despre însemnătatea primului popas spiritual al Sfântului şi Marelui Post: Duminica Ortodoxiei.

Ortodoxia este trăirea în experiența duhovnicească a Bisericii, care nu poate fi înlocuită de nimic, a precizat PS Galaction celor prezenți la ceremonialul liturgic oficiat în prima duminică din Postul Mare la Mănăstirea Pantocrator. La final ierarhul a participat la procesiunea cu sfintele icoane.

În omilia rostită în Catedrala Episcopală din Giurgiu, PS Ambrozie a reflectat asupra icoanelor, subliniind faptul că acestea ne cheamă spre slava din Împăraţia lui Dumnezeu și Icoanele reprezintă comunicarea vizuală a realităţii invizibile divine, a adăugat Preasfinția Sa.

PS Visarion, Episcopul Tulcii a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala din Tulcea, apoi a participat la procesiunea cu sfintele icoane pe străzile municipiului.

În Mitropolia Moldovei, IPS Teofan a slujit la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde a fost întâmpinat de preoții slujitori cu icoane în mâini. Ierarhul a oficiat și o hirotonie în preot. Pe esplanada din fața Catedralei, la plecarea spre reședință, Părintele Mitropolit a adresat mulțimii de credincioși câteva îndemnuri.

Trebuie să cunoaștem cele ale Ortodoxiei, dar cele pe care le cunoaștem, trebuie să încercăm,  cât ne ajută Dumnezeu, să le și punem în practică în viața noastră. Apoi, trebuie să mărturisim ceea ce cunoaștem și ceea ce trăim, celor care nu cunosc taina credinței, a concluzionat Înaltpreasfinția Sa.

La Mănăstirea Sfântul Ioan cel Noude la Suceava, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiat Sfânta Liturghie și a hirotonit un diacon. Ierarhul a expus învățăturile din Pastorala Sfântului Sinod.

Duminica Ortodoxiei în Roman a fost deosebită prin oficierea Tainei Sfântului Botez unită cu Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. IPS Ioachim a încreștinat în Catedrala Arhiepiscopală trei copii aflați în grija Fundației Episcop Melchisedec.

În Mitropolia Ardealului, credincioșii brașoveni au primit binecuvântarea IPS Laurențiu. Părintele Mitropolit a oficiat Sfânta Liturghie și două hirotonii în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brașov.

La Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel de la Râmeț a slujit IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, și a hirotonit un preot. La final, Preasfinția Sa oficiat o slujbă de pomenire pentru martirii Horea, Cloșca, Crișan, cu prilejul împlinirii a 232 ani de la moartea lor.

În Duminica Ortodoxiei, PS Sofronie a aniversat prin rugăciune zece ani de la întronizarea ca Episcop al Oradiei în Catedrala Episcopală. Ierarhul a îndemnat pe credincioși să sprijine misiunea Bisericii prin contribuția la Fondul Central Misionar.

Icoanele ne învață drumul către Împărăția Cerurilor, a amintit PS Andrei celor prezenți duminică în Catedrala din Miercurea Ciuc. Episcopul Covasnei şi Harghitei le-a spus credincioșilor să apere Ortodoxia şi să aducă cinstire sfintelor icoane.

PS Gurie a slujit la Catedrala Episcopală din Deva. Ierarhul a subliniat importanța rugăciunii și a faptelor bune în această perioadă de post.

În Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS Andrei a slujit în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca și a hirotonit un ieromonah.

Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim, aceasta este Ortodoxia pe care o sărbătorim astăzi. Este sărbătoarea onomastică a Bisericii noastre. La acest moment festiv când serbăm Duminica Ortodoxiei vă dorim frăţiilor voastre tot binele din lume, a exclamat ierarhul în cuvântul rostit în celor prezenți Sfânta Liturghie.

PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a proclamat după slujba din Duminica Ortodoxiei pe Sfântul Apostol Luca drept ocrotitorul iconarilor şi pictorilor bisericeşti din Eparhie. De asemenea, Preasfinția Sa a participat la o procesiune și a sfințit trei mii de icoane pentru a fi oferite instituțiilor publice și școlilor din județele Maramureș și Satu Mare.

Mitropolia Olteniei IPS Irineu a slujit în Catedrala Mitropolitană din Craiova și a hirotonit un preot.

Icoanele sunt chipuri sfinte ale drepţilor lui Dumnezeu. Le vedem zugrăvite, ca privind cu ochii trupeşti să putem ajunge la întâlnirea cu cei din ceruri prin ochii sufleteşti, a spus Înaltpreasfinția Sa.

IPS Varsanufie a liturghisit în Biserica Mănăstirii Stânișoara și a participat la procesiunea cu sfintele icoane. Ierarhul a declarat că prin aducerea unei copii în acest locaș, Icoana Maicii Domnului Axion Estin devine ocrotitoarea mănăstirilor din Muntele Cozia.

PS Sebastian s-a rugat împreună cu credincioșii olteni în Catedrala din Slatina. Ierarhul a subliniat importanța cinstirii sfintelor icoane și a îndemnat pe cei prezenți să contribuie la misiunea Bisericii prin participarea la colecta Fondului Central Misionar.

În Mitropolia Banatului,  IPS Ioan a slujit în Catedrala Mitropolitană din Timișoara și a hirotonit un diacon.

În cuvântul său, Părintele Mitropolit a vorbit despre valoarea liturgică și doctrinară a icoanelor, veritabile comori ale credinței, spiritualității, evlaviei și artei iconografice ortodoxe.

IPS Timotei a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Arhiepiscopală din Arad. În omilia rostită, ierarhul a explicat faptul că omul trebuie să vadă întotdeauna prezenţa lui Dumnezeu în lucrarea pe care o desfăşoară în vederea dobândirii mântuirii.

PS Lucian a participat la Procesiunea Tinereții în Duminica Ortodoxiei, în municipiul Caransebeș, apoi a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală.

În Mitropolia Basarabiei, IPS Petru a slujit la la Paraclisul Mitropolitan din Chişinău.

Icoanele reprezintă istoria dreptei credințe. Acestea sunt expresia vie a mărturisirii noastre de credință, a explicat Mitropolitul Basarabiei credincioșilor prezenţi. Ierarhul a îndemnat la sporirea în post, rugăciune și milostenie.

'