«

»

Mar 15 2017

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2017


Luna martie a acestui an este declarată luna activităților PRO VITA, la fel ca și în anul precedent, iar în data de 25 martie 2017 va avea loc, în peste 100 de orașe din România, Marșul pentru viață 2017 – Ajută mama și copilul, ei au nevoie de tine, manifestare ajunsă la cea de-a patra ediție și care se desfășoară cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Manifestarea este organizată la nivel național de Asociația studenți pentru viață și este sprijinită de mai multe asociații și organizații, printre care Asociația Părinți pentru Ora de Religie și Coaliția pentru familie, care a reușit în anul 2016 să strângă peste 3.000.000 de semnături în favoarea familiei tradiționale.

În acest context, și în județul Hunedoara sa va organiza în data de 25 martie 2017, de praznicul Buneivestiri, Marsul pentru viață 2017. Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în orasele: Deva, Hunedoara, Brad, Orăștie, Hațeg, Petroșani, Lupeni, Petrila, Vulcan, Uricani și Simeria va avea loc Marșul pentru viață 2017 – Ajută mama și copilul, ei au nevoie de tine. La marș sunt așteptați toți cei care privesc și respectă viața ca dar al Lui Dumnezeu, toți cei pentru care femeia, maternitatea, copiii și familia, ființa umană în general, reprezintă valori imuabile.
În Deva această manifestare va începe la ora 12:00 în Piața Unirii (statuia lui Traian), cu câteva discursuri ProVita, un miniconcert susținut de tineri liceeni și va continua cu Marșul pentru viață pe următorul traseu: Piața Unirii – str. Libertății- Biserica Bunavestire (unde va avea loc o rugăciune către Maica Domnului) – B-dul. Decebal – str. Mihail Kogălniceanu – Spitalul de pediatrie (unde va avea loc o rugăciune pentru mame și copii) – Piața Victoriei.
Vă așteptăm cu drag, în număr cât mai mare!


Afis Marsul pentru Viata Deva 2017-1