«

»

Mai 09 2017

Biserica a susţinut prin cuvânt şi faptă dobândirea Independenţei României


Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu prilejul Sesiunii solemne a Academiei Române, dedicată împlinirii a 140 de ani de la câștigarea Independenței României, 9 mai 2017:

Astăzi, sub auspiciile Academiei Române, aniversăm împlinirea a 140 de ani de la dobândirea Independenței României (1877-1878). În desfășurarea evenimentelor legate de acest act măreț al istoriei noastre, alături de Domnitorul Carol I, de oamenii politici ai timpului şi de armata țării, Biserica Ortodoxă Română a îndeplinit un rol de seamă prin slujitorii sfintelor altare, prin viețuitorii din mănăstiri şi prin credincioșii săi mireni.

Lucrarea Bisericii Ortodoxe Române s-a făcut simţită încă din momentul pregătirilor pentru plecarea armatei pe fronturile de luptă de la sud de Dunăre. La sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai 1877), hramul Catedralei Mitropolitane din Bucureşti, în cadrul Sfintei Liturghii, în prezenţa a mii de credincioşi, au fost citite rugăciuni de invocare a ajutorului divin şi de binecuvântare a armatei române.

În ziua de 21 august 1877, în faţa Universităţii din Bucureşti, mitropolitul primat Calinic Miclescu a binecuvântat ambulanţele Crucii Roşii. În cuvântul rostit după sfinţirea apei, implorând ajutorul divin, a spus: „Stropindu-se cu apa cea sfinţită aceste ambulanţe, rog pe Dumnezeu ca rănile luptătorilor ce se vor transporta să vindece rănile seculare ale României“[1].

La apelul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române sute de călugări şi călugărițe s-au angajat voluntari în armata română, în calitate de infirmieri sau brancardieri.

Ierarhii Bisericii noastre au susținut financiar Crucea Roșie Română, aflată la început de drum. În toate eparhiile au fost formate comitete de preoţi care se ocupau cu strângerea de ajutoare (bani, îmbrăcăminte, alimente) pentru susţinerea armatei, a văduvelor şi orfanilor de război[2].

Biserica Ortodoxă Română a avut un rol important în susținerea soldaţilor români, cărora preoții militari le-au insuflat curajul şi bărbăția, întărindu-le încrederea în victorie şi în dreptatea cauzei pentru care luptau. Trupele române au fost însoțite pe câmpurile de luptă, la Plevna, Rahova, Smârdan sau Vidin, de preoți ortodocși încadrați în serviciul religios al armatei, iar o parte dintre ei şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă. Meritele deosebite ale clerului român în Războiul de Independenţă au fost recunoscute şi apreciate. Cei care au supravieţuit războiului au fost decoraţi cu medalii – „Virtutea militară“, „Serviciul credincios“ – sau au primit ordinul „Steaua României“ în diferite grade.

După încheierea războiului, pentru susţinerea orfanilor de război, Biserica Ortodoxă Română a organizat în mănăstiri orfelinate şi şcoli pentru copii, precum şi bolniţe pentru invalizi.

După încheierea Războiului de Independenţă, poetul Mihai Eminescu şi scriitorul Ioan Slavici au fost printre primii intelectuali români care au lansat şi susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale, ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru dobândirea Independenţei României, adică un edificiu bisericesc cu valoare de simbol naţional[3].

Așadar, realizarea marilor idealuri ale unității şi demnității naționale ale românilor, ca Unirea Principatelor Române în anul 1859, dobândirea Independenței de stat a României în anii 1877-1878, Marea Unire de la 1918, au fost posibile şi prin contribuția deosebită a Bisericii Ortodoxe Române, care a fost mereu împreună cu poporul prin toate eforturile ei de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate şi independenţă națională.

Astfel, Biserica Ortodoxă Română, a cărei contribuție la împlinirea marilor idealuri naţionale este, din nefericire, insuficient cunoscută, a lucrat mai întâi pentru realizarea independenței şi unității poporului român, iar apoi a lucrat pentru recunoașterea drepturilor şi demnității ei pe plan extern: dobândirea Autocefaliei în anul 1885 şi dobândirea rangului de Patriarhie în anul 1925. De fapt, Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost obținută numai după proclamarea Regatului României în anul 1881, având ca rege pe Carol I, iar ridicarea ei la rang de Patriarhie s-a realizat numai după Marea Unire de la Alba Iulia (1918), în timpul domniei regelui Ferdinand şi a reginei Maria. În acest sens, legătura de cooperare între Biserică şi Regalitate a fost benefică pentru unitatea şi demnitatea poporului român.

Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul sfânt al independenţei naţionale ca fiind un act de dreptate şi un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi cu multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Pr. Prof. MIRCEA CHIALDA, „Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la cucerirea independenţei de stat a României (1877-1878)”, în Studii Teologice, nr. 5-8, anul 1977, p. 389.

[2] Preot Prof. Dr. MIRCEA PĂCURARIU, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p. 339.

[3] Nicolae Şt. Noica, „Catedrala Mântuirii Neamului – istoria unui ideal”, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2011, p. 51.