«

»

Mai 09 2017

Sărbătoarea aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari | Hramul Schitului Măgura din județul Hunedoara


EPDH_09.05.2017_Hram Schit Măgura-12Marți, 9 mai 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit, alături de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, la Schitul ,,Schimbarea la față și Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari” – Măgura din județul Hunedoara, cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a vorbit credincioșilor prezenți despre viața și minunile Sfântului Ierarh Nicolae și despre modelul sfinților în viața noastră duhovnicească.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, cei doi ierarhi au săvârșit o slujbă de binecuvântare a noilor clopote din curtea așezământului monahal.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a mulțumit atât Preasfințitului Părinte Paisie pentru bucuria de a liturghisi împreună la hramul Schitului Măgura, cât și tuturor celor prezenți la acest moment de bucurie prilejuit de prăznuirea aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari.


GALERIE FOTO