«

»

Iun 12 2017

Patriarhul României l-a primit în audienţă pe Preşedintele Institutului Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” din New York (SUA)


Luni, 12 iunie 2017, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în audienţă, la Reşedinţa Patriarhală, pe Pr. Prof. Chad Hatfield, Preşedintele Institutului Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” din New York, Statele Unite ale Americii.

În cadrul întrevederii, au fost abordate teme care privesc relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă din America (OCA) în promovarea unei mărturii ortodoxe comune, misionare şi dinamice, pe continentul american, precum şi perspectivele cooperării dintre Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” din New York şi Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, în baza Acordului semnat în anul 2014 între cele două instituţii de învăţământ teologic superior.

Deoarece Pr. Prof. Chad Hatfield apreciază în mod deosebit activitatea teologică, pastorală şi misionară a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, el a solicitat binecuvântarea de a face cunoscută această activitate pe continentul american.

Patriarhul României a mulţumit Pr. Prof. Chad Hatfield pentru sprijinul constant acordat tinerilor teologi ortodocși români care studiază la Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” din New York. În semn de mulţumire şi apreciere, i-a acordat acestuia Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici.

Precizăm că Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” din New York a fost înfiinţat în anul 1938. Între decanii acestui institut teologic ortodox se numără mari teologi precum: Pr. Prof. George Florovsky, Pr. Prof. Alexander Schmemann, Pr. Prof. John Meyendorff, Pr. Prof. Thomas Hopko ş.a.

Părintele Chad Hatfield este profesor de Misologie şi Evanghelizare la Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” din New York. În data de 30 noiembrie 2016, el a fost numit primul Preşedinte al acestui institut teologic ortodox.

Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe