Cele mai actuale mesaje ale Patriarhului Daniel pentru familii


De la sfaturi pentru tinerii căsătoriţi până la semnalarea ameninţărilor existente la adresa familiei, de ziua internaţională a familiei, vă prezentăm cele mai actuale mesaje ale Patriarhului Daniel pentru familii.


Să mărturisim valoarea vieţii de familie

01 iunie 2014

Într-o lume din ce în ce mai secularizată, în care relațiile din interiorul vieții de familie (legăturile dintre soț și soție, dintre părinți și copii), precum și relațiile dintre familie și societate sunt distorsionate, Biserica în general și fiecare creștin în parte trebuie să dea mărturie despre valoarea unică a vieții de familie.


Armonia vieţii familiale

14 februarie 2013

Legătura armonioasă dintre părinţi şi a copiilor cu părinţii lor este cea mai bună temelie pentru dezvoltarea morală şi spirituală a copiilor. Lipsa armoniei în relaţiile dintre părinţi influenţează negativ, uneori întreaga viaţă a copiilor.


Ameninţări la adresa familiei

13 septembrie 2015

Amalgamul de stimuli, de evenimente, de false valori promovate adesea ca modă a zilei pot dezorienta familiile.


Spaţiul intim al iubirii

1 iunie 2016

Familia creştină reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, a iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi a iubirii frăţeşti.


Solidaritatea în familie

10 octombrie 2010

Lipsa de comuniune spirituală şi de solidaritate concretă în familie şi în societate este astăzi semnul unei vieţi umane în declin spiritual şi în deficit de omenie.


Sfinţirea familiei 

10 Decembrie 2011

Familia conjugală se sfințește prin participarea ei la viața duhovnicească a Bisericii lui Hristos.

Foto credit: Public domain