Tabară de creație la Centrul de instruire tehnico-aplicativă al Episcopiei Devei și Hunedoarei de la Muncelu Mic


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, s-a desfășurat în perioada 2-7 iulie 2018, a treia ediție a Taberei de Creație Trecut, Prezent și Viitor – Nuanțe Artistice, în parteneriat cu Liceul de Muzică și Arte Plastice Sigismund Toduță din Deva. La această tabără au participat elevii câștigători ai concursurilor Trecut.Prezent.Viitor din cadrul proiectului educațional cu același nume, concursuri de interpretare vocală și instrumentală și de creație plastică.

În cadrul taberei s-au desfășurat mai multe ateliere de creație: artă plastică, muzică, teatru, iar copiii au beneficiat de activități recreative și distractive sub îndrumarea profesorilor însoțitori, dar și a părintelui Puf Florin, parohul locului. La final, aprecierile pentru timpul petrecut în tabără au fost unanime, ca și speranțele de a reveni anul viitor în tabara de la Muncelu Mic.

Pr. Radu Trifon

Consilier pentru învățământ și activități cu tineretul


GALERIE FOTO