Părintele Zaharia Zaharou a conferențiat la Deva


Miercuri, 3 octombrie 2018, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva a avut loc o conferință duhovnicească susținută de către Părintele Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia.

În cadrul conferinței, intitulată „Pocăința – reînnoirea suflării de viață în inima omului”, Părintele Arhimandrit Zaharia a vorbit despre pocăință ca având început atunci când omul se învoiește să-și deschidă chiar și numai puțin inima către Dumnezeu, adică atunci când primește un gând smerit de credință. Oricât de adânc ar fi întunericul prăpastiei păcatului în care s-a afundat, mai devreme sau mai târziu, va veni clipa când omul nu va mai putea ocoli problema veșniciei. Scopul nostru este să stabilim o legătură tainică cu Mântuitorul nostru în viața aceasta, căci această legătură va continua și în viața de dincolo. Dacă ne îngrijim neîncetat să ne îmbunătățim legătura cu El, dinlăunturul nostru va izvorî o adâncă pocăință, căci, cu cât ne apropiem mai mult de Hristos, cu atât mai limpede ne vom vedea sărăcia duhovnicească.

În partea a doua a întâlnirii din această seară, Părinte Arhimandrit Zaharia a răspuns întrebărilor adresate de către publicul din sală.


GALERIE FOTO