Praznicul Botezului Domnului la Catedrala din Deva


Duminică, 6 ianuarie 2019, de praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” dirijată de Părintele arhidiacon Daniel Balea.

În cadrul slujbei, la momentul rânduit, Părintele diacon Bogdan Alexandru Benea a fost hirotonit preot pe seama parohiei „Duminica Tuturor Sfinților” – Dupăpiatră-Sat, cu filia Cornățel, Protopopiatul Brad.

La predică, arhipăstorul hunedorean a vorbit despre gestul plin de smerenie făcut de către Mântuitorul Iisus Hristos când a venit la Iordan pentru a fi botezat de către Sfântul Ioan. De asemenea, Preasfinția Sa a îndemnat pe cei prezenți să mediteze la faptul că fiecare am fost botezați în numele Sfintei Treimi și pentru a trăi o viață aproape de Dumnezeu, trebuie să împlinim cât mai bine poruncile Sfintei Scripturi.

Sfințirea Mare a apei a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, împreună cu soborul slujitor, în curtea Catedralei Episcopale, unde au fost pregătite vasele pentru Aghiasma Mare.


GALERIE FOTO