12 rezoluții pentru Anul nou bisericesc


Începe un nou an bisericesc și odată cu el avem o bună ocazie să ne stabilim câteva obiective pentru intensificarea vieții duhovnicești. Am făcut o selecție de 12 rezoluții pe care le-ai putea lua în considerare. 

1. Citește Biblia și viețile sfinților!

Cuvintele Sfintei Scripturi sunt potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur o adevărată hrană duhovnicească de care nu trebuie să ne lipsim sufletul. Pentru creștini este importantă nu doar simpla lectură a textului sacru, ci și aprofundarea acestuia cu ajutorul scrierilor patristice. De asemenea, pentru exemple pragmatice de trăire duhovnicească autentică avem nevoie să ne hrănim sufletește din viețile sfinților.

2. Ia decizii împreună cu Dumnezeu!

Pentru sănătatea noastră sufletească este important să ne cunoaștem slăbiciunile și să nu ne încredem în forțele proprii mai mult decât este necesar. „Lasă-te, domol şi lin, fără a te sili, în mâinile lui Dumnezeu, iar El va veni şi-ţi va bucura sufletul”, spunea Sf. Porfirie Cavsocalivitul.

În fiecare zi avem de luat decizii mai mult sau mai puțin importante. Prin implicarea lui Dumnezeu în planurile tale vei primi binecuvântare și ajutor.

3. Ține posturile!

Important este să postim, dar trebuie să înțelegem valoarea de jertfă a postului și importanța sa duhovnicească. Postul este o stare spirituală de jertfă sau ofrandă a celui care postește, stare cultivată în mod liber și după puterea fiecăruia.

„Dacă este însoţit de fapte plăcute lui Dumnezeu, postul face din omul postitor lumină între oameni şi vas ales al slavei lui Dumnezeu”, subliniază Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Postul adevărat nu este numai abținere de la anumite alimente, ci și înfrânare de la „orice lăcomie materială și poftă de stăpânire egoistă asupra altora, înfrânare de la orice gând, cuvânt sau fapte care diminuează iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele”.

4. Fii alături de cineva care se simte singur!

Iubirea cu care Dumnezeu Creatorul ne covârșește trebuie să o împărtășim prin fapte bune față de semeni, după putința noastră. „Mântuitorul vine tainic spre noi, prin cei săraci şi singuri, prin cei bolnavi şi necăjiţi, prin orfani şi văduve. Să ieşim în întâmpinarea Lui prin milostenie, prin ajutorare frăţească şi prin facere de bine”, a îndemnat Patriarhul României în predicile sale.

5. Donează lucrurile care îți prisosesc!

„Credința este a petrece cu smerita cugetare și a face milostenie” spune Avva Pimen.

Din darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu este necesar să împărtășim celor ce au trebuință mai mare de ele, întrucât „suntem doar administratorii bunurilor pământești și nu proprietarii lor”, așa cum amintea Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților recent.

Donează! Cu siguranță ai lucruri pe care nu le mai utilizezi și de care s-ar putea folosi alte persoane cu posibilități materiale reduse.

6. Nu lipsi duminica de la Liturghie!

A cincea poruncă din decalog cere să ne aducem aminte de ziua Domnului și să o cinstim. Neparticiparea la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători ar trebui să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de regret.

Şi totuşi, societatea contemporană nu poate funcționa fără ca anumite categorii profesionale să nu lucreze chiar și în zi de duminică.

„Şi într-o mănăstire, duminica, atunci când toți călugării se află la dumnezeiasca Liturghie, cineva muncește pregătind masa pentru viețuitori ori pentru creștinii care solicită la finele slujbei un blid de mâncare”, explică Arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia-Neamț.

Oare unui medic chirurg i se permite să lipsească din gardă duminica? Cu siguranță, nu! Dar el săvârșeşte acolo o altfel de liturghie, a iubirii – prelungirea celei euharistice din Biserică, spune același părinte.

Așadar, să încercăm să nu lipsim de la Sfânta Liturghie și să ne rugăm și pentru cei care ne facilitează viața fiind uneori privați de această posibilitate!

7. Fă voluntariat!

În repetate rânduri, Patriarhul Daniel a spus că „voluntarii pun în evidență legătura dintre rugăciune și filantropie” și devin astfel „mâinile iubirii milostive a lui Hristos”.

Pe lângă faptul că ajută la dezvoltarea unei societăți solide din punct de vedere al generozității, activitățile de voluntariat sunt formatoare în special pentru tineri și creează solidaritate. Numeroasele asociații ortodoxe din Patriarhia Română sunt dovada vie a acestui lucru.

8. Mergi într-un pelerinaj!

Vizitarea locurilor sfinte și intrarea în contact cu oameni înduhovniciți ne liniștește sufletele și ne dau putere pentru a urma calea mântuirii. Însă pelerinajul este diferit de turism.

„Diferenţa dintre un pelerin şi un turist ar fi, pe scurt, aceea că pelerinul urmăreşte, în primul rând, edificarea spirituală, fiind purtat la drum de credinţa în (sau de dorul după) Dumnezeu, în timp ce turistul se rezumă la a vizita obiectivul religios, cu acelaşi interes pe care îl are şi faţă de alte obiective”, spune Părintele Constantin Sturzu, Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

9. Fii iertător!

„Iertarea aproapelui implică o răstignire a propriului egoism”, a spus Patriarhul României explicând cât de greu poate fi să iertăm pe cineva care ne-a greșit.

Întrucât relaţia omului cu Dumnezeu depinde de relaţia lui cu semenii săi, să punem început bun la început de An Bisericesc și să ne împăcăm cu cei ce suntem certați!

10. Împărtășește-te cât mai des!

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că împărtăşania nu trebuie să fie nici rară, nici deasă, ci cu vrednicie.

„Împărtăşiţi-vă cât de des vă îngăduie duhovnicul şi vă îngăduiţi voi înşivă, pentru că sunt, fără îndoială, şi momente în care vă mai cenzuraţi voi înşivă dorinţa aceasta”, recomandă Pr. Constantin Necula în „Creștinism de vacanță”, Editura Agnos, Sibiu, 2011.

Așadar să ne spovedim ori de câte ori simțim nevoia și să ne împărtășim atunci când duhovnicul ne permite!

11. Fii mărturisitor pe social media!

Sunt, în general două motive pentru care uneori ne limităm în a ne mărturisi credința pe social media:

1. E posibil să considerăm că nu este potrivit acest spațiu pentru anumite lucruri și atunci e bine să ne aducem aminte de Sfinții Apostoli care foloseau toate mijloacele de comunicare existente pentru a propovădui Evanghelia. Totodată, dacă rețelele de socializare sunt pline de lucruri mai mult sau mai puțin bune, de ce să nu aducem fiecare dintre noi o schimbare în bine, împărtășind ceva legat de credința și trăirea ortodoxă?

E bine să nu fim robiți de noile tehnologii, cum recomandă Episcopul Macarie al Europei de Nord, dar dacă totuși petrecem timp pe social media, să ne amintim îndemnul Sf. Pavel: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10:31).

2. Dacă te temi de reacțiile prietenilor tăi mai puțin angrenați în viața Bisericii, atunci când vrei să fii mărturisitor pe social media, nu uita ce a spus Mântuitorul „Cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Luca 9:26).

12. Urmărește basilica.ro!

Zilnic, depunem eforturi pentru a te ţine la curent cu informaţia religioasă din lumea ortodoxă. Pentru ca Binele de ştiut să ajungă la tine, îţi oferim o gamă largă de posibilităţi.

Urmărește activitatea noastră atât pe basilica.ro cât și pe conturile de Facebook, Twitter, Instagram și nu uita să te abonezi la serviciul gratuit de newsletter.

Foto credit: Pexel