Grija Bisericii pentru cei mai tineri creștini | Aproximativ 30.000 de copii au beneficiat de sprijin în 2016


Astăzi este ziua internaţională a copilului, însă grija Bisericii pentru cei mai tineri credincioşi ai ei se manifestă în fiecare zi a anului. Cei aproximativ 30.000 copii din aşezămintele sociale ale Patriarhiei noastre, care au beneficiat de sprijinul Bisericii Ortodoxe Române în anul 2016, stau mărturie acestei afirmaţii.

Preocuparea faţă de darurile lui Dumnezeu pentru familiile creştine, după cum îi numeşte Patriarhul Daniel pe copii, se concretizează în proiectele sociale şi filantropice derulate de Biserica noastră în folosul acestora.

În ceea ce priveşte acest aspect, Biserica Ortodoxă Română a manifestat o grijă deosebită atât pentru educaţia lor – a se vedea proiectele Alege şcoala! şi Hristos Împărtăşit copiilor-, cât şi pentru ajutorarea spirituală și materială a acestora.

Din cele 718 instituţii sociale care există în Patriarhia Română, următoarele instituţii sunt dedicate strict copiilor:

  • 93 centre de zi,
  • 36 centre de tip familial,
  • 40 de grădinițe sociale și afterschool-uri
  • 14 campusuri de tabără,
  • 47 centre educaționale.

Însă, există şi alte tipuri de instituţii sociale care furnizează servicii pentru diferite categorii de vârstă, printre care se numără și cele mai tinere vlăstare ale Bisericii noastre:

  • 159 cantine sociale și brutării
  • 38 instituții ce oferă servicii medicale și farmacii
  • 22 birouri de asistență socială și centre comunitare
  • 65 centre de informare, de consiliere și centre de resurse
  • 21 centre de urgență (pentru victime ale violenței domestice).

Între instituţiile de acest tip se evidenţiează Aşezmântul Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi, instituţie socială în care sunt îngrijiţi peste 120 de copii care au o situaţie socială fragilă.

Înfiinţat în toamna anului 2011, Aşezământul găzduieşte, în prezent, un număr de 122 de copii şi tineri (63 de fete şi 59 de băieţi), cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, chiar şi peste (cei şase studenţi), de pe raza judeţului Suceava cu hotărâre de plasament din partea Comisiei de Protecţie a Copilului Suceava sau sentinţă judecătorească a Tribunalului Suceava.

Recent, în cadrul centrului a fost sfinţit un cabinet stomatologic ocrotit de Sfântul Ierarh Nectarie.

La sfinţirea centrului, în data de 06 noiembrie 2015, Patriarhul României a mărturisit că este o mare binecuvântare să vedem un așezământ pentru copii atât de frumos, atât de bine organizat. Este cel mai bine organizat şi cel mai frumos din întreaga Românie.

Printre aşezămintele dedicate micilor creştini se află şi Centrul de zi pentru copii Sfânta Muceniță Sofia” din Bucureşti. Acesta a fost înființat în anul 2012, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi funcţionează într-un imobil situat în incinta Parohiei Scaune din Sectorul 3 al Capitalei.

Așezământul social este susținut de Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Centrul oferă un program de servicii sociale, educaționale și psihologice, în vederea prevenirii riscului de excluziune socială pentru 35 de copii din familii vulnerabile.

Casele pentru copii orfani, centrele de zi pentru copii ale Bisericii au ca lumină călăuzitoare iubirea milostivă a lui Hristos arătată față de copii și tineri, așa cum a arătat-o față de fiica bolnavă a femeii cananeence – Patriarhul Daniel