Joi, 20 decembrie 2018, la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina” de la Mănăstirea Prislop, a avut loc serbarea de Crăciun.
Din încredințarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, la acest frumos eveniment a participat Preacuviosul Părinte Nesor Dinculeană, vicar administrativ al eparhiei hunedorene. De asemenea, au fost prezenți Preacuviosul Părinte Visarion Neag, exarhul mănăstirilor, și Preacucernicul Părinte Gabriel Basa, Inspector la disciplina Religie, cadre didactice, părinți ai elevelor și viețuitoare din obștea așezământului monahal. Elevele au susținut un adevărat concert de colinde tradiționale românești îmbinate cu cântece de sorginte bizantină și recitări de texte cu conținut religios.
Preacucernicul Părinte Inspector Gabriel Basa a rostit un cuvânt de felicitare tuturor celor implicați în organizarea și susținerea acestei frumoase întâlniri, iar Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Gurie și a vorbit despre semnificația și importanța praznicului Nașterii Domnului reflectat atât de frumos în colindele prezentate în timpul serbării.
La final, elevele au primit cadouri oferite din partea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei.
GALERIE FOTO