Istoric


ÎNFIINȚAREA EPISCOPIEI DEVEI ȘI HUNEDOAREI

În ședința sa din 19 iunie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, hotăra înființarea Episcopiei Devei și Hunedoarei, cu reședința în municipiul Deva.

Având jurisdicție peste întregul județ Hunedoara, noua eparhie se contura tocmai pornind de la trecutul încărcat de istorie și spiritualitate al zonei, printre argumente menționându-se:

– prezența în zonă a străvechilor vetre-leagăn ale poporului român: Sarmizegetusa Dacica si Ulpia Traiana Romana;

– existența în județul Hunedoara a celor mai vechi biserici ortodoxe de piatră din România, în Țara Hațegului și pe Valea Mureșului;

– activitatea mitropoliților Ioan din Caffa Crimeii (1453) la Hunedoara, Ioanichie de la Nandru (1479), Ioan din Peșteana (1553), a lui Ioan de la Prislop – ales mitropolit al Ardealului (1585-1605) cu sediul în Bălgrad (Alba Iulia), a lui Iosif din Pișchinți, ales mitropolit în același scaun, și a episcopului Teofil de la Prislop, ales episcop al Vadului (secolul al XVII-lea);

– marile personalități de origine hunedoreană care au adus contribuții la istoria, cultura și spiritualitatea poporului român: Iancu de Hunedoara, Nicolae Olahus, Avram Iancu, mitropolitul dr. Nicolae Mladin, istoricul Silviu Dragomir, părintele Ilarion Felea, părintele canonist Liviu Stan, părintele Arsenie Boca, părintele academician Mircea Păcurariu.

La acestea se adăugau memoriile, înaintate de către o parte a clerului și credincioșilor, pentru înființarea unei eparhii pe teritoriul județului Hunedoara, dar și necesitatea unei prezențe ierarhice permanente în zonă, lucru confirmat și de hotărârea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Banatului, care propunea încă din vara anului precedent crearea noii eparhii.

Prin urmare, ținând seama și de numărul celor 252 de parohii cu 227 de filii, deservite de un număr de 270 de preoți și diaconi, structurați în cinci protopopiate și de existența în zonă a nouă așezăminte monahale, se impunea crearea eparhiei Devei și Hunedoarei.

În perioada care a urmat a fost necesară organizarea alegerii organelor deliberative și executive. În baza ordinului circular cu numărul 2503-B/14 august 2009 emis de Episcopia Aradului, ca urmare a deciziei nr. 1/2009 a Patriarhiei Române, s-a stabilit ziua de 17 septembrie ca dată a alegerii membrilor clerici și mireni ai Adunării eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei. La data de 5 octombrie 2009 delegații aleși s-au întrunit la sediul Protopopiatului ortodox român din Deva pentru a proceda la constituirea Adunării Eparhiale a noii Episcopii. După o scurtă incursiune în istoria conviețuirii credincioșilor din Arad și Hunedoara pe parcursul ultimilor 60 de ani, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei al Aradului – președintele ședinței – argumenta legitimitatea stabilirii celor 10 circumscripții electorale, în funcție de vechile protopopiate care au activat pe teritoriul județului Hunedoara, dar ținându-se cont de importanța actuală a parohiilor. Au fost alese cele cinci comisii de lucru: bisericească, culturală, economică, social-caritativă, de organizare și validare; cei trei delegați în Adunarea Națională Bisericească, membrii Consiliului Eparhial și cei ai Consistoriului Eparhial. Ulterior, la data de 16 octombrie 2009, membrii Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei, au participat, la sediul Centrului Mitropolitan din Timișoara, la ședința de consultare în vederea propunerii de candidați pentru alegerea noului ierarh, fiind stabilită o listă cu doi candidați: Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop-locțiitor al Daciei Felix, și Preasfințitul Părinte Gurie Gorjeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Ca urmare, în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată în data de 29 octombrie 2009, membrii acestuia au ales, prin vot secret, ierarhul noii eparhii, în persoana Presfințitului Părinte Gurie Georgiu.

ÎNTRONIZAREA PREASFINȚITULUI GURIE GEORGIU

Zile de sărbătoare, pline de măreția evenimentelor petrecute, în trecutul apropiat sau în cel bimilenar, au avut prilejul să trăiască, duminică, 29 noiembrie 2009, credincioșii ortodocși din întregul județ al Hunedoarei.

În catedrala cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, situata la poalele cetății care străjuiește orașul de reședință al județului, Deva, au sosit un număr de 24 de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe pentru a participa la ceremonia de întronizare a întâiului Episcop al Devei și Hunedoarei. Înalții ierarhi se reuneau la Deva, sub conducerea Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, venind din toate colțurile țării, dând astfel dovada de realism în manifestarea conștiinței naționalității și spiritualității plămădite pe aceste meleaguri, considerate a fi „o carte deschisă a istoriei întregului neam românesc”.

Festivitățile de întronizare a Preasfințitului Părinte Gurie Georgiu au fost urmărite de peste 4000 de credincioși. În cadrul Sfintei Liturghii, pericopa evanghelică a zilei a fost tâlcuita de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, iar după Sfânta Liturghie tot Preafericirea Sa a prezentat credincioșilor importanța înființării noii Episcopii și pe întâiul ei cârmuitor. Înaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a dat citire Tomosului Sinodal de înființare a Eparhiei Devei și Hunedoarei, iar Înaltpreasfintitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, delegat să prezinte Gramata mitropolitană, a rostit și un cuvânt de rămas bun către foștii săi fii sufletești din județul Hunedoara. Apoi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit mantia de arhipăstor, crucea pectorala, engolpionul, camilafca și cârja arhierească primului arhipăstor al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Din partea clerului, Părintele profesor dr. Vasile Vlad, din Ghelari, a rostit un cuvânt de întâmpinare, după care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a condus pe noul Ierarh în scaunul arhieresc.

A urmat cuvântul noului Episcop al Devei și Hunedoarei. Pornind de la afirmația „Iată vin să fac voia Ta Dumnezeule”, Preasfințitul Părinte Gurie îți exprima nădejdea reușitei îmbinării activității pastorale cu cea caritativă și cu cea a educării tinerilor, în scopul apropierii de Dumnezeu. La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhii prezenți au ieșit în fața mulțimii de credincioși pentru a-l prezenta pe noul Episcop întronizat.

 

***

Preasfințitul Părinte Episcop Gurie Georgiu s-a născut la 31 decembrie 1968, în satul Huta-Chiuieşti (jud. Cluj), în familia credincioşilor Teodor şi Maria, o familie binecuvântată de Dumnezeu cu patru copii: Irina, Tănasie, Ioan și Grigore; el era cel mai mic dintre frați. Bunii săi părinţi i-au fost și cei dintâi „dascăli” ai formării sale morale, crescându-l în spiritul fricii de Dumnezeu şi al respectului faţă de semeni, sădindu-i în suflet duhul blândeții, al rugăciunii și al bunei cuviințe. Clasele primare le-a urmat la Şcoala Primară din Huta (1976-1980), iar pe cele gimnaziale, la Şcoala Generală „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca (1980-1984). După absolvirea Liceului Industrial „Traian Vuia” din Cluj-Napoca (1984-1988) a fost admis la Seminarul Teologic din Craiova (1988-1992), apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, secţia „Teologie Pastorală” (1992-1996), perioadă care a corespuns și cu intrarea sa, ca frate de mănăstire (1988), în obştea aşezământului monahal de la Lainici (jud. Gorj), respectiv cu alegerea în funcţia de secretar de cabinet (1989-1996) al mitropolitului Nestor Vornicescu al Olteniei. Pregătirea sa teologică a continuat pe băncile Institutului de Teologie Pastoral-Misionară din Padova (Italia), în cadrul a două stagii de pregătire postuniversitară, una masterală (1996-1997), iar cealaltă doctorală (1997-2000), încununate ulterior cu obținerea titlului de doctor în domeniul Teologie în cadrul Școlii Doctorale a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În Italia a înfiinţat patru comunităţi ortodoxe româneşti, în centre urbane precum Padova, Pordenone, Treviso şi Verona, lucrând – cu timp şi fără timp – la închegarea şi la dinamizarea activităţii pastoral-misionare din cadrul acestora; în același scop a elaborat și tipărit numeroase articole și cuvântări în publicații locale, precum Oriente Cristiano, Difesa del popolo, Il Gazzettino, Portavoce etc., și a pus bazele buletinului Lumină Lină al parohiei românești din Padova (1997). Viitorul ierarh a fost tuns în monahism la mănăstirea Lainici, în ziua de 1 februarie 1990, fiind hirotonit ierodiacon la 4 februarie 1990, respectiv ieromonah, la 1 ianuarie 1992, în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova; în 1996 a primit distincţia bisericească de protosinghel, iar în 2001, pe cea de arhimandrit. În perioada anilor 1992-1996 a îndeplinit ascultarea de ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Craiova, iar după revenirea în țară, pe cea de vicar administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Craiovei (2000-2001). La recomandarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, pe atunci arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, Sfântul Sinod al Bisericii Române, în şedinţa sa de lucru din 4-5 iulie 2001, l-a ales ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei; hirotonia întru arhiereu a avut loc în ziua de 5 august 2001, în Catedrala Mitropolitană din Craiova. Purtând titulatura inițială de „Strehăianul” (2001-2004), iar între anii 2004 și 2009, pe aceea de „Gorjanul”, tânărul ierarh a supravegheat îndeaproape activitatea sectoarelor eparhiale şi s-a îngrijit de construcţia „Centrului Educaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane” şi a „Complexului Rezidenţial pentru Bătrâni” din Craiova; de asemenea, a îndeplinit funcţia de preşedinte al Fundaţiei „Cuvântul care zideşte” și a participat, ca delegat al Sfântului Sinod, la mai multe simpozioane, congrese, conferinţe, mese rotunde şi întruniri naţionale şi internaţionale pe teme de Teologie, în țară și peste hotare (Padova, Aquileia, Verona, Milano, Roma etc.).

Pe linie didactică, în perioada anilor 2004-2009 a predat, la Facultatea de Teologie din Craiova, disciplina „Teologie Pastorală”, elaborând două prețioase volume cu caracter pastoral-misionar, anume Meditaţii duhovniceşti la sfârşit de modernitate (Craiova, 1999, 210 p.) și Despre mântuirea sufletului în era post-industrială (Craiova, 2001, 353 p.), precum și o mulțime de articole, note, comentarii şi cuvântări, care au văzut lumina tiparului în revista Mitropolia Olteniei și în foaia pastoral-misionară craioveană Cetatea Creştină. În calitate de arhipăstor al meleagurilor hunedorene, a menținut pe mai departe contactul atât cu mediul universitar, predând aceeași disciplină (din anul 2010), ca profesor titular, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, respectiv în calitate de cadru didactic asociat (din toamna anului universitar 2021/2022), la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cât și cu cercetarea științifică, fiind autorul volumelor Ofensiva Noilor Mişcări Religioase (NMR) şi reversibilitatea secularizării (Alba Iulia – Deva, 2013, 469 p.), Articularea credinţei în cultura timid-postmodernă românească – perspective aplicate de consolidare raţional-mistică a demersului pastoral (coautor; Stockholm – Deva, 2014, 512 p.), Vocaţia preoţească în context postmodern. Responsabilitate pastorală şi criză de motivaţie în perimetrul eclezial (Stockholm – Deva, 2014, 288 p.), II dramma dell’Europa odierna, «stanca» metafisicamente. Il “metabolismo” del terorismo e delle sette nella visione di Massimo Introvigne (Stockholm – Deva, 2014, 264 p.) și „Mergând, învățați toate neamurile…”. Cuvinte pastorale (Stockholm – Deva, 2020, 228 p.), precum și a numeroase studii și articole, publicate în reviste din țară și din străinătate și în volumele colective ale unor simpozioane și conferințe naționale și internaționale, la care a participat.

ACTIVITATEA PREASFINȚITULUI GURIE GEORGIU – CTITORUL EPARHIEI HUNEDORENE

În cei doisprezece ani de rodnică arhipăstorire care au urmat, în plan administrativ-gospodăresc, pastoral-misionar, economic, cultural-educațional și social-filantropic s-au înregistrat multiple realizări, reafirmându-se și confirmându-se altfel premizele care au stat, în vara anului 2009, la baza înfiinţării acestei noi eparhii a Patriarhiei Române, eparhie aflată, până în februarie 2012, în componența Mitropoliei Banatului, iar de atunci și până în prezent, în cea a Mitropoliei Ardealului. Spre exemplificare, consemnăm – pe paliere de activitate – doar câteva dintre acestea.

Astfel, la nivel administrativ-gospodăresc, la începutul anului 2010, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al unui om de afaceri cu inimă mare (ing. Ioan Grecu), s-a reușit achiziția unei clădiri-monument istoric, parte a ansamblului urban de pe strada Andrei Şaguna din Deva, destinată a deveni sediu administrativ al Centrului Eparhial al Episcopiei Devei și a Hunedoarei. În anii următori s-au executat lucrări de subzidire şi de consolidare a clădirii, de dren şi de hidroizolaţie la nivelul fundaţiei, de extindere și de recompartimentare a demisolului și a parterului, de construcție a mansardei și a unui foaier cu o cupolă pictată în stil bizantin, de amenajare și de utilare interioară cu toate cele necesare etc. Astfel primenit, noul sediu a fost sfințit în seara zilei de 8 noiembrie 2014, slujba fiind oficiată de însuși Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Pe aceeași linie, consemnăm și achiziția, în anul 2011, a unui imobil situat în proximitatea Catedralei Episcopale și a Centrului Eparhial și amenajarea sa ca reședință chiriarhală (2012-2014), prevăzută cu un paraclis închinat „Sfântului Luca al Crimeii”, respectiv renovarea și dotarea cu toate cele necesare a clădirii vechiului Centru Eparhial și al reședinței episcopale (2010-2011), dimpreună cu lucrările aferente de amenajare a curţii Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva (2014-2016), lăcaș de cult consolidat în anul 2014, repavimentat în interior în 2020 și dăruit apoi cu un frumos altar de vară din lemn în 2021.

Beneficiind – ca eparhie – de un fond patrimonial mobil și imobil de o mare valoare artistică și istorică, amintim și grija purtată de către ierarhul hunedorean lăcașurilor de cult înscrise pe lista monumentelor istorice, precum și Centrului de concentrare carte veche, icoane şi obiecte bisericeşti din incinta Protopopiatului Ortodox Orăştie, unde se găsesc peste 2.300 de cărţi vechi și circa 770 de icoane.

În planul pastorației și al misiunii, amintim înființarea mai multor parohii urbane (în foste cartiere muncitorești din Deva, Hunedoara, Petroșani, Petrila, Călan, Orăștie, Hațeg și Simeria), hirotonirea a circa 140 de preoți și diaconi, efectuarea a circa 1.300 de vizite pastorale în parohii și filii, la așezămintele monahale și în centrele pastoral-misionare, cultural-educaționale și social-filantropice din eparhie, întâmpinarea a numeroase delegații oficiale și a unor oaspeți de seamă din țară și de peste hotare (ierarhi, cadre didactice universitare, personalități ale lumii academice și culturale), respectiv primirea în audiență a peste 5.000 de persoane sau grupuri de persoane, respectiv, în perioada praznicului Nașterii Domnului, însumat, a circa 30.000 de colindători. De asemenea, consemnăm târnosirea a peste 25 de biserici nou-construite; se adaugă punerea pietrei de temelie a altor circa 30 de lăcașuri de cult (aflate în faza de construcție sau de finisare), respectiv săvârșirea rânduielii de binecuvântare, în urma unor ample lucrări de renovare și de re/pictare, a peste 200 de biserici.

Privitor la monahismul hunedorean, la cele 10 chinovii existente, anume mănăstirile Prislop (sec. XIV-XV), Crișan (1991) și Crișcior (1992), respectiv schiturile Poiana Muntelui – Vulcan (1992), Ghelari (1992), Cucuiș (1993), Suseni-Colț (1995), Râu de Mori – Retezat (1999), Stațiunea Straja (1999) și Băița (2003), s-au adăugat alte 13 așezăminte monastice noi; este vorba de mănăstirile Măgureni (2010), Groapa Seacă – Jieț (2011), Măgura (2014) și Deva (2015), de schiturile Grădiștea de Munte (2010), Bălata (2011), Nandru (2013), Ohaba (2013), Câmpu lui Neag (2015), Ardeu (2015), Vața de Sus – Bujoara (2019) și Coroiești (2021), respectiv de metocul Alun al schitului Ghelari (2011); în toate aceste așezăminte mănăstirești s-au înregistrat numeroase și diversificate realizări, îndeosebi în plan constructiv. În anul 2019, la marginea municipiului Deva s-a purces la construcția unui complex ecleziastic amplu, cuprinzând biserica și clădirile anexe ale mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, o școală (incluzând toate ciclurile de învățământ), un cămin pentru persoane vârstnice și un centru de îngrijiri paleative: Așezământul „Părintele Arsenie Boca”.

Importantă a fost și implicarea ierarhului hunedorean și a membrilor Centrului Eparhial în organizarea conferințelor preoțești și a sinaxelor monahale, precum și a diferite manifestări național-istorice și cultural-bisericești, festivaluri de muzică sacră și concerte de colinde, serbări școlare și întâlniri cu profesorii de Religie și cu elevii premianți etc. Un însemnat rol duhovnicesc l-au avut apoi diferitele pelerinaje (în țară și peste hotare), procesiunile cu sfinte moaște, respectiv organizarea de hramuri și de întâlniri festive în parohiile și în așezămintele monahale din eparhie.

De un real folos duhovnicesc a fost și concretizarea demersului făcut pentru includerea, în grila de programe a posturilor locale de televiziune Hunedoara TV (apoi Unu TV) și Info HD, a emisiunilor de cultură și spiritualitate creștin-ortodoxă Cuvinte cu rost (2012) și La început a fost Cuvântul (2014), respectiv, la posturile de radio Big FM Deva și Radio Color Orăștie, a emisiunilor săptămânale Orthocaffè și Hristofonia, toate realizate și moderate de preoți din cele două orașe.

Este necesară apoi consemnarea a două proiecte catehetice ale Preasfințitului Părinte Episcop Gurie. Astfel, în vara anului 2017 a fost demarat un proiect amplu, intitulat Să ne cunoaștem credința, presupunând oferirea gratuită, prin intermediul preoților-parohi, a peste 120.000 de exemplare din volumul Învățătură de credință ortodoxă (Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015, 560 p.) tuturor familiilor ortodoxe din cuprinsul eparhiei (inclusiv celor mixte din punct de vedere confesional); volumul a fost însoțit de o „scrisoare-argument” a ierarhului hunedorean. Proiectul, unic în Patriarhia Română, s-a ridicat la un cost aproximativ de 1.500.000 de lei. În aceeași perioadă, anume între noiembrie 2017 și aprilie 2018, la Deva s-a derulat un alt proiect catehetic, desfășurat sub genericul Credința ortodoxă pe înțelesul tuturor; structurat sub forma unor cursuri tematice, ținute de profesori de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și Arad, acesta s-a adresat tuturor acelora care au dorit să își aprofundeze cunoștințele teologice dincolo de predica duminicală.

În fine, amintim și deschiderea a cinci magazine de cărţi şi obiecte bisericeşti („Ortodoxia” și „Renaşterea” din Deva, „Lumina” din Petroşani, „Logos” din Hunedoara și cel de la mănăstirea Prislop), achiziția a unui imobil destinat depozitării produselor din rețeaua de colportaj și a unui spațiu având rolul de centru de implementare de proiecte, ambele în municipiul Deva, construcția și utilarea unei hale în satul Șoimuș, în care au funcționat, provizoriu, un atelier de icoane litografiate și o tipografie, înființarea Centrului de Pelerinaje „Sfântul Ierarh Nicolae” al Episcopiei Devei și Hunedoarei (2010), destinat organizări de pelerinaje în țară și peste hotare (Israel, Iordania, Grecia, Rusia, Turcia, Italia etc.) și multe altele.

Din sfera inițiativelor și a activităților educațional-catehetice consemnăm încheierea unor parteneriate cu Asociația Națională „Cercetașii României”, cu Fundaţia pentru tineret „Noi Orizonturi” din Lupeni, cu Asociaţia hunedoreană „Copii şi tineri pentru Comunitatea Europeană” etc., derularea unor proiecte educaționale naționale (Hristos împărtăşit copiilor, Alege Școala!, Împreună spunem NU drogurilor!, Consilierea tinerilor deținuți aflați în impas existențial etc.), a unor proiecte catehetice eparhiale (Despre dragoste şi nu numai, Lumina de la Bethleem, ConeXiuni – dialog pentru adolescenți, Zideşte cu inima! etc.), a unor programe catehetice parohiale (Bucuria propovăduirii, Mesia Hristos – restauratorul făpturii umane, Minunile Maicii Domnului etc.) și a unor seminare educaționale (Viaţa – darul cel mai de preţ, Rolul presei religioase în comunitate etc.), înființarea unor centre educațional-catehetice, precum Pr. Ioan Sabău din Orăștie, Pr. Ilarion Felea din Brad, Axion Estin din Vulcan etc., trimiterea unor grupuri de tineri din Episcopia Devei şi a Hunedoarei la Întâlnirile internaționale ale tinerilor ortodocși (# ITO), organizarea anuală a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Episcopia Devei și a Hunedoarei (ed. I-VI, 2014-2019) și a unor tabere tematice pentru copii și tineri (Natură, cunoaştere şi spiritualitate, Copiii Bisericii, Dimensiuni temporale ale artei, Hexaimeron etc.) la Ribița, Muncelu Mic, Câmpușel, Gura Hobiței, Batiz și mănăstirea Măgureni, organizarea unor seri catehetice și de film, a unor concursuri de pictură, desen și poezie cu tematică religioasă, destinate copiilor și tinerilor (Tânărul psalmist, Sunt şi eu un mic creştin, Sfântul Ierarh Nicolae – prietenul copiilor etc.), sprijinirea cluburilor pentru adolescenți „Credo Impact” din Lupeni, Hunedoara și Geoagiu și a taberei de creaţie şi de conservare a tradiţiilor populare româneşti din Ţara Zarandului de la Ribița și mănăstirea Crișan.

De asemenea, amintim înființarea la Deva în anul 2016, în apropierea sediului administrativ-eparhial, a unui prim Centru pentru activități cu tinerii „Orthocaffè”. Cuprinzând un spațiu de recreere, o cameră pentru consiliere pastorală, o sală pentru proiecții video, audiții, conferințe și miniconcerte, precum și o sală pentru cateheză, ateliere de creație și acțiuni recreativ-sportive, acesta poate găzdui până la 80 de tineri simultan. Ca paletă de activități amintim: ore de cateheză, proiecții de film (urmate de dezbateri), cursuri de chitară, concerte simfonice, concerte de vocal-canto clasic, ateliere de foto-jurnalism, întâlniri cu artiști convertiți și cu membri ai unor organizații de tineret devene etc. În toamna anului 2017, s-a inaugurat și cel de al doilea Centru pentru activități cu tinerii „Orthocaffè”, amenajat în clădirea fostului sediu al Protopopiatului Hațeg.

Atent la pregătirea viitorilor slujitori ai sfintelor altare, precum și la buna desfășurare a procesului educațional, ierarhul hunedorean a acordat circa 500 de binecuvântări necesare admiterii în învăţământul teologic profesional (cursuri de cântăreţi bisericeşti), liceal-seminarial, universitar şi postuniversitar, respectiv alte peste 400 de binecuvântări necesare participării la etapele de mobilitate ale personalului didactic din învăţământul preuniversitar hunedorean, precum şi la concursurile naţionale de titularizare şi de suplinire. În acest context, amintim și sprijinirea Seminarului teologic-liceal „Sfânta Ecaterina” de la mănăstirea Prislop (unitate de învățământ beneficiind de cantină şi de internat proprii), a Festivalului-concurs național de muzică corală sacră Cu noi este Dumnezeu de la Orăștie (ajuns la 21 de ediţii), a unor concursuri (Tradiţii şi obiceiuri din Valea Jiului etc.) și simpozioane şcolare (Tinerii si provocările lumii contemporane, Creştinismul şi provocările lumii contemporane, Preoţi hunedoreni în închisorile comuniste etc.), proiecte educaţionale (Copiii şi Iisus, Să ne unim cu Hristos, Copiii în lumina credinței etc.) și sesiuni judeţene de comunicări ştiinţifice la disciplina Religie.

Legat de cunoscuta expresie – dar și realitate istorică – „Școala din tinda Bisericii”, în anul 2019 a luat ființă, la Deva, un Centru pentru formarea și dezvoltarea resurselor umane, în cadrul căruia își va deschide porțile, începând cu anul școlar 2022/2023, o primă grădiniță ortodoxă din județ, care va furniza un act educațional de o înaltă ținută pentru un număr de aproximativ 80 de preșcolari; clădirea, de mari dimensiuni, construită aproape în integralitate pe cheltuiala Episcopiei Devei și a Hunedoarei, se află în prezent în faza de finisare-utilare.

În plan cultural, de la înființarea sa și până în prezent, Episcopia Devei și a Hunedoarei, în dorința de perpetuare a unei frumoase și îndelungate tradiții, aceea ca Biserica să fie o „instituție luminătoare prin cultură”, a inițiat o paletă largă și diversificată de manifestări teologice și istorice, anume simpozioane, conferințe, mese rotunde, evocări, aniversări și comemorări ale unor personalități hunedorene și ale unor evenimente din trecut, lansări de carte, vernisaje, concerte și reprezentații teatrale; unele s-au desfășurat în clădirea sediului administrativ-eparhial din Deva, altele în bisericile de pe întinsul eparhiei, iar altele în sălile puse la dispoziție de diferite instituții de cultură hunedorene. Dintre personalitățile de prim rang ale vieții cultural-bisericești românești care au trecut pragul urbei devene – grație invitației ierarhului hunedorean – amintim doar câteva: Ioan Aurel Pop, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Teodor Baconschi etc. Astfel, amintim organizarea suitei de manifestări cultural-duhovnicești Zilele credinţei şi culturii la Deva (ed. I-VI, 2014-2019), incluzând conferințe, simpozioane, mese rotunde, concerte, spectacole de teatru etc., în preajma prăznuirii anuale a Sfinților Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai municipiului Deva, inițierea și implementarea unor proiecte culturale, precum Educaţie culturală pentru salvarea patrimoniului ecleziastic tradiţional din judeţul Hunedoara (proiect concretizat prin realizarea filmului documentar Biserici de lemn hunedorene, respectiv editarea unui Repertoar al bisericilor de lemn din judeţul Hunedoara), Inventarierea, evaluarea și promovarea culturală a bunurilor de patrimoniu din depozitul de icoană și carte veche de la Orăştie (proiect concretizat prin tipărirea albumului Icoană și carte veche din județul Hunedoara), Tezaur hunedorean – bisericile hunedorene monument istoric (proiect concretizat prin editarea albumului omonim, în patru limbi diferite) etc., organizarea de conferințe, precum Sănătatea – darul lui Dumnezeu (Dr. Pavel Chirilă), Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine (Pr. Ioan I. Ică jun.), Taina Sfintei Spovedanii, Slujirea Sfintei Liturghii, Pocăința – înnoirea legăturii noastre cu Dumnezeu (Arhim. Zaharia Zaharou), Intelectualii și Biserica (Andrei Pleșu), Europa și creștinismul (Horia-Roman Patapievici), Cultura românească transilvăneană în secolul al XVI-lea (Acad. Ioan Aurel Pop), Biserica din cetate. Argumentul citadin al credinței (Teodor Baconschi), Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste (ed. I-V) etc., organizarea de simpozioane naționale și internaționale, precum Academician Silviu Dragomir (1888-1962) – 50 de ani de la trecerea în eternitate (2012), Suferință și terapie – perspective teologice (2012), Dreptul canonic în viața Bisericii. In memoriam Liviu Stan (1910-1973) (2013), From periphery to center. The image of Europe at the Eastern Border of Europe (2013), Libertate şi constrângere religioasă – repere istorico-teologice (2013), Comunicare şi Cuminecare (2014), Postmodernismul – o provocare pentru creștinismul contemporan (2015), Păstori și păstorire în trecutul Bisericii noastre (2015), Națiunea imaginată. Concepte și etape în construirea identităților naționale europene (2016), Slujire – mărturisire – pătimire în Biserica lui Hristos (2017), Credință – unitate – națiune (2018) etc., organizarea de mese rotunde, precum Identitatea românilor prin cultură şi Biserică într-o lume globalizată (2014), Credință și cunoaștere pe „Cărarea Împărăției” (2017) etc., respectiv organizarea de manifestări istorice, precum Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean (ed. I-IV, 2016-2019), Prinos de cinstire eroilor și martirilor neamului (ed. I-II, 2016 și 2018) etc., organizarea de expoziții, precum Arhetip – tradiție și modernitate în arta iconografică transilvăneană (2012), Zilele icoanei (2012, 2014, 2016, 2018-2021), Mărturii ale spiritualității românești (2016) etc.

De asemenea, o realizare importantă în plan cultural a fost înființarea Editurii Episcopiei Devei şi Hunedoarei (2011), având ca scop sprijinirea lucrării pastoral-misionare a preoţilor, promovarea culturii teologice româneşti şi a educaţiei religioase; până în prezent au apărut peste 60 de volume teologice și istorice, monografii, cărți didactice, cărți de rugăciune. Enumerăm doar câteva: Mircea Păcurariu, Mănăstirea Prislop – monografie istorică, Deva, 2013; Zaharia Zaharou, Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieții (Ps. 15, 11), Deva, 2015; Sorin Șipoș, Silviu Dragomir – istoric, ed. a III-a, Deva, 2015; Sebastian Stanca, Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului (1916-1919), ed. a II-a, Deva, 2015; Sorin Cosma, Cateheze, ed. a III-a, vol. I-II, Deva, 2016; Ioan Aurel Pop, Thomas Nägler, Magyari András (coord.), Istoria Transilvaniei, vol. I-III, Deva, 2016; Adrian Nicolae Petcu, Preoți hunedoreni pătimitori în temnițele comuniste, Cluj-Napoca – Deva, 2016; Nestor Dinculeană, Sacerdoțiul la vechii semiți. Preoția cultică la popoarele din spațiul canaanit și la poporul evreu biblic, Stockholm – Deva, 2017; Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Românești din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, ed. a II-a, Deva, 2018; Florin Dobrei, Slujire și mărturisire. Episcopia Devei şi a Hunedoarei la zece ani de la înființare, Deva, 2019; † Gurie Georgiu, Florin Dobrei (coord.), Acad. pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu (1932-2021) – o viață pusă în slujba lui Dumnezeu și a neamului românesc, Cluj-Napoca – Deva, 2021 etc.

Semnalăm și editarea și difuzarea revistelor teologice Dacia Creştină. De la Dacia Romană la România creștină (periodic al Episcopiei Devei şi Hunedoarei cu o apariţie trimestrială) și Talita Kumi (periodic al Seminarului teologic-liceal „Sfânta Ecaterina” de la Prislop cu apariție anuală), respectiv a foilor parohiale Cuvântul care zidește (Deva), Ambrosius (Orăștie), Cuvânt Ortodox (Simeria-Biscaria), Cuvânt viu (Teliucu Inferior), Foaia Parohiei Mânerău, Buletin parohial (Câmpuri-Surduc), Glasul Bisericii (Peștișu Mare), Cuvânt parohial (Petroșani), Lumină din lumină (Vulcan), Parohia mea (Deva) etc.

O activitate laborioasă a reprezentat-o organizarea arhivei și a bibliotecii eparhiale, ambele depozitate în incinta Centrului Eparhial, într-un spațiu generos, ce respectă întru totul atât condițiile de microclimat, cât și normele biblioteconomice și arhivistice în vigoare; biblioteca eparhială cuprinde circa 12.000 de volume și peste 8.000 de reviste, structurate în mai multe fonduri.

Pe aceeași linie cultural-bisericească amintim și înființarea coralei Sacerdotes a Episcopiei Devei și Hunedoarei (2010), a coralei mixte a Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva (2014) și a unei clase vocaționale, cu profilul Teologie ortodoxă – Muzică bisericească, în cadrul Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva (2012-2016), precum și crearea unei pagini web a Episcopiei Devei şi Hunedoarei (www.episcopiadevei.ro).

Din sfera activităților social-filantropice amintim înființarea Fundaţiei „Cuvântul care zideşte” – filiala Deva (având drept scop promovarea valorilor culturale și spirituale creștine, desfășurarea de activități cu caracter caritabil în favoarea persoanelor aflate în dificultate), a Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Deva (având drept scop oferirea de servicii sociale, medicale, culturale, educaționale, economice și de mediu copiilor, tinerilor, persoanelor cu dizabilități și persoanelor vârstnice) etc.

O frumoasă realizare o constituie Centrul socio-medical „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva, inaugurat în data de 8 noiembrie 2014 de însuși Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Spațiul, aflat la etajul unei clădiri anume achiziționate în acest scop, cuprinde mai multe cabinete (Medicină Generală, Medicină Internă, Pediatrie, Cardiologie, Ecografie, O. R. L., Oftalmologie, Pneumologie, Reumatologie, Psihologie, Psihiatrie, Dermatologie și Boli Infecțioase), precum și un laborator de analize medicale. Toate beneficiază de dotări moderne, actul medical fiind asigurat de peste 20 de medici, care și-au oferit serviciile în mod voluntar. Din punctul de vedere al impactului său social, se cuvine a fi amintit faptul că, până în prezent, s-au efectuat circa 8.000 de consultații gratuite. În incinta aceluiași complex medical, își derulează activitatea Centrul de servicii de recuperare neuromotorie „Sfântul Ierarh Nectarie, centru înființat în anul 2016, care oferă și el servicii de asistență și de recuperare medicală unui număr mare de beneficiari, în special celor încadrați în grad de handicap; până în prezent s-au derulat peste 2.000 de ședințe de recuperare medicală, în cadrul cărora s-au efectuat proceduri de Fizioterapie, de Kinetoterapie și de masaj.

În aceeași direcție amintim și Centrul de incluziune socială din Deva (având drept scop consilierea persoanelor aflate în dificultate și facilitarea integrării lor în sistemul de asistență socială al Episcopiei Devei și Hunedoarei și al statului, precum și oferirea de sprijin în găsirea unui loc de muncă), Centrul de Instruire Culturală şi Tehnico-Aplicativă din Muncelu Mic (având drept scop organizarea, pe timpul verii, a unor serii săptămânale de tabere pentru copii proveniți din familii vulnerabile) etc.

De asemenea, se cuvine a se face amintire de importantele donațiile de echipamente și de mobilier medical, în folosul unui număr și mai larg de beneficiari. Astfel, în anul 2014, Episcopia Devei și a Hunedoarei a acordat Unității de Asistență Medico-Socială din Hunedoara un sprijin financiar de 10.000 de lei. În 2015 s-a donat Secţiei de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgență din Deva un aparat de radiologie ortopedică Röentgen (Siremobil Compact L) de ultimă generație, în valoare de aproximativ 60.000 de euro, iar Secției de Pediatrie din cadrul aceleiași unități spitalicești, aparatură medicală și lenjerie pentru paturile din saloane, în valoare totală de peste 250.000 de lei. În 2016 s-a donat Secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Deva un aparat de anestezie de ultimă generație, în valoare de 84.000 de lei, iar Secției de Cardiologie din cadrul aceluiași spital, în anul 2017, un sistem integrat de testare la efort și un EKG, în valoare de 37.000 de euro. Tot în 2017 atenția întâistătătorului hunedorean s-a îndreptat și spre Secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Hunedoara, căreia i s-a amenajat o cameră de joacă pentru copii și i-a fost donat întreg mobilierul din saloane, costurile totale ridicându-se la suma de aproximativ 60.000 de euro; în anul următor, 2018, aceluiași spital i-au fost donate piese de mobilier de tip „Ikea” în valoare de peste 30.000 de lei. În 2019 s-au achiziționat 200 de noptiere medicale, în valoare de 27.000 de euro, repartizate secțiilor de Cardiologie, Pediatrie, Neurologie, Recuperare și Obstetrică din cadrul Spitalului de Urgență din Petroșani. În anul 2020, în plină perioadă de pandemie, spre a se veni în ajutorul semenilor aflați în suferință, s-a donat Compartimentului de Terapie Intensivă Coronariană din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Deva un sistem centralizat de injectomate și infuzomate, conectate la un soft informatic, în valoare de 65.000 de euro; de asemenea, în mai multe rânduri, materiale igienico-sanitare, dezinfectanți, mănuși, botoșei și măști de protecție. În fine, la începutul anului 2021, Episcopia Devei și Hunedoarei, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Gurie, a donat secției ATI a aceluiași spital județean devean, ca o alternativă non-invazivă la procedura medicală a intubării bolnavilor de SARS-COV 2 aflați în stare gravă, 30 de dispozitive medicale (kit cască și accesorii pentru CPAP), în valoare de 8.500 de euro.

La nivelul colectelor organizate în parohii, trebuie amintit și faptul că, în perioada anilor 2009-2021, s-au dăruit celor lipsiți bani, alimente și diferite produse de strictă necesitate în sumă de aproximativ 5.500.000 de lei.

În aceeași categorie a inițiativelor social-filantropice amintim și furnizarea de servicii de informare și de consiliere, respectiv acordarea de îngrijire și de asistență la domiciliu pentru diferite categorii de persoane vulnerabile, activități de tip „after-school”, distribuirea gratuită în fiecare toamnă a cel puțin 300 de ghiozdane (dotate cu rechizite, destinate elevilor proveniți din familii aflate în situații de abandon școlar), organizarea periodică de colecte în bani, alimente, articole vestimentare și produse igienico-sanitare, acordarea de ajutoare medicale în bani și a bursei sociale Părintele Arsenie Boca (cel puțin 20 de burse școlare anuale, în cuantum de 200 lei lunar, destinate elevilor și studenților cu rezultate meritorii la învățătură, dar proveniți din familii aflate în dificultate), deschiderea unor cantine sociale – în cadrul programului Masa Bucuriei – în municipiile Deva (s-au oferit câte 600 de porții de mâncare lunar unor elevi aflați în risc de abandon școlar, mai multor vârstnici fără aparținători și unor persoane fără adăpost), Hunedoara şi Orăştie, înființarea Centrului de zi pentru copii „Sfinții Ioachim și Ana” din Deva (2021), în cadrul căruia se oferă zilnic o masă caldă, sprijin în efectuarea temelor și predarea gratuită a unor cursuri de Informatică și de Limba Engleză pentru un număr de 20 de copii, înființarea și susținerea centrelor de îngrijire ale vârstnicilor din Petroșani-Dărănești (2013) și Petroșani-Aeroport (2016), în care sunt îngrijite 110 persoane, precum și a două case de tip familial pentru copii orfani sau proveniți din familii dezorganizate, una coordonată de către Asociația „Zâmbind copiilor noștri” a Parohiei Ortodoxe Pui (2017), cu 10 copii, iar cealaltă în Săulești, de către Fundația „Alături de tine” a Episcopiei Devei și a Hunedoarei (2020), cu 11 copii; o altă casă de tip familial de acest tip se află în curs de deschidere la Hunedoara.

De asemenea, consemnăm dotarea – în 2016 – a circa 20 de școli din județ cu materiale didactice și cu mobilier de strictă necesitate, în valoare de peste 25.000 de euro, iar în anul următor, a Lotului Național de Gimnastică al României de la Deva cu aparatură sportivă de ultimă generație, în valoare de 17.000 de euro. În primăvara anului 2020, în contextul actualei pandemii, din inițiativa și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Gurie, s-au achiziționat 250 de tablete, în valoare de 20.000 de euro, împărțite gratuit unor elevi cu o situație materială precară (din clasele a VIII-a și a XII-a), din dorința de a li se facilita accesul la educația alternativă de tip on-line. În fine, de amintit și derularea de către Episcopia Devei și a Hunedoarei, în calitate de beneficiar sau de partener, a proiectelor DAR – Dăruieşte, ajută, respectă! (în cadrul acestuia, 200 din cei 800 de copii beneficiari înscriși în proiect au fost reintegrați în sistemul de învățământ de stat) și HOPE – Har, omenie, pricepere, entuziasm.

În toată această lucrare complexă săvârșită, vrednicul de amintire ierarh l-a avut alături, încă de la venirea sa în fruntea eparhiei hunedorene, pe actualul arhipăstor al Episcopiei Devei și a Hunedoarei, pe Preasfințitul Părinte Nestor Dinculeană, în calitate de secretar eparhial (2009-2012), consilier pastoral-liturgic (2012-2013), consilier administrativ-bisericesc (2013-2017), vicar administrativ-eparhial (2018-2021) și coordonator al Sectorului Economic-Financiar (2019-2021), ales la 7 martie 2021 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea sa, arhiereu-vicar cu titlul de „Hunedoreanul”.

ALEGREA, HIROTONIA ȘI INSTALAREA PRIMULUI ARHIEREU-VICAR AL EPISCOPIEI DEVEI ȘI HUNEDOAREI

Avându-se mereu în vedere necesitatea stringentă a creşterii rolului Bisericii în societatea contemporană, îndeosebi printr-o pastorație vie și o misiune cât mai articulată, în acord cu exigenţele vremii, încă din 2017 s-a luat în calcul solicitarea creării unui post de arhiereu-vicar la Centrul Eparhial din Deva, demers care a început însă să prindă contur abia după trei ani. Cu alte cuvinte, în ședința sa de lucru din 21 iulie 2020, Sfântul Sinod lua act de adresa nr. 411 din 25 februarie 2020 a Episcopiei Devei și a Hunedoarei, examinând solicitarea Preasfințitului Părinte Episcop Gurie de înființare a unui post de arhiereu-vicar; motivația exprimată era aceea că, „în Episcopia Devei și Hunedoarei, care are în componență 252 de parohii cu 237 de filii și 20 de mănăstiri și schituri, există în prezent un număr mare de proiecte social-filantropice și educaționale în derulare, precum și o situație misionară deosebită, ce impune o contracarare a ofensivei prozelitiste greco-catolice, sectare și eterodoxe”. În urma discuțiilor în plen, la propunerea „Comisiei pastorale, monahale și sociale”, membrii Sfântului Sinod au aprobat „înființarea unui post de arhiereu-vicar la Episcopia Devei și Hunedoarei, urmând ca Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, să prezinte statutar, în termen de un an, 2 (doi) candidați eligibili pentru slujirea de arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei”. Aceste demersuri au fost aduse și la cunoștința membrilor Adunării Eparhiale și ai Consiliului Eparhial, în plenul ședinței ținute la Deva în ziua de 21 ianuarie 2021.

Drept urmare, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, constituit din Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului (în calitate de președinte), Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, în şedinţa sa de lucru din data de 8 februarie 2021, ținută la Centrul Eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei, pornind de la amintita aprobare, i-a desemnat drept candidaţi pentru scaunul de arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și a Hunedoarei pe arhimandriții Nestor Dinculeană (vicar administrativ-bisericesc) și Gherontie Ciupe (consilier eparhial la Sectorul pastoral-liturgic) de la Centrul Eparhial; cele două propuneri au fost comunicate apoi Cancelariei Sfântului Sinod, urmând a se proceda la rânduita alegere a celui dintâi arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei în proxima ședință ordinară a acestuia.

Alegerea Arhiereului‑vicar al Episcopiei Devei şi a Hunedoarei a avut loc în ziua de 25 februarie 2021; a fost ales Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană, primind titulatura de „Hunedoreanul”.

În ziua de sâmbătă, 6 martie 2021, după slujba Vecerniei, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” și „Întâmpinarea Domnului” din Deva a fost oficiată rânduiala de ipopsifiere a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană, o rânduială străveche, prin care arhiereul-vicar ales de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este anunțat și chemat oficial la treapta arhieriei. Rânduiala de ipopsifiere a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și al Strehaiei, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și al Călărașilor, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a rostit un ziditor cuvânt de învățătură despre importanța episcopului în Biserica lui Hristos, în calitate de garant al unității acesteia; la final, i-a urat Preacuviosului Părinte Ipopsifiu Nestor o rodnică și îndelungată slujire.

În ziua următoare, duminică, 7 martie 2021 (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți), în aceeași catedrală nouă a Devei a fost săvârșită, într-o atmosferă de bucurie și de înălțătoare rugăciune, Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia a avut loc hirotonia și apoi instalarea Preasfințitului Părinte Nestor Hunedoreanul în slujirea sa de Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și a Hunedoarei.

Potrivit cutumei bisericești, înaintea începerii Sfintei Liturghii, Preacuviosul Părinte Ipopsifiu Arhimandrit Nestor Dinculeană, la cererea şi în faţa arhiereilor slujitori, așezați în semicerc pe solee, a răspuns întrebărilor acestora, rostind o mărturisire solemnă şi amănunţită de credinţă, în trei părţi, transcrisă în prealabil şi pecetluită apoi de către candidat cu semnătura proprie; numită „rânduiala pentru cercarea (examinarea) şi desemnarea ipopsifiului”, aceasta reprezintă, potrivit Sfântului Simeon al Tesalonicului, o logodire a ipopsifiului cu Biserica (eparhia) pentru care a fost ales şi care i se dă în grijă spre arhipăstorire.

Dumnezeiasa Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi; din soborul de arhierei au mai făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și al Strehaiei, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și al Călărașilor, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei. La momentul rânduit, anume între psalmodierea cântării liturgice „Sfinte Dumnezeule” și citirea „Apostolului”, când odinioară – până prin secolele VI-VII – se începea, de fapt, Sfânta Liturghie, Preacuviosul Părinte Ipopsifiu Arhimandrit Nestor Dinculeană a fost hirotonit întru arhiereu, primind veșmintele specifice acestei înalte trepte a preoției: sacosul, epigonatul, omoforul, engolpionul, crucea pectorală și mitra. Noului ierarh i-a revenit, pe mai departe, protia Sfintei Liturghii.

La finalul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, a dat citire Actului patriarhal de confirmare „nr. 2/ 2021, emis în temeiul hotărârii sinodale nr. 1.539/25 februarie 2021, potrivit prevederilor art. 25 alin. 6 și art. 33 alin. 2 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, făcut public astăzi, duminică, 7 martie 2021, în catedrala episcopală din Deva”, prin care noul ierarh este recunoscut și confirmat ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și a Hunedoarei, cu titulatura de „Hunedoreanul”.

După citirea Actului patriarhal de confirmare a urmat ceremonia de instalare a Preasfințitului Părinte Nestor Hunedoreanul, care a primit din mâna Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, însemnele arhierești, anume mantia şi toiagul, fiind așezat în tronul arhieresc. Arhipăstorul sibian i‑a oferit apoi crucea dăruită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a binecuvânta, pentru întâia oară, clerul și credincioșii hunedoreni după instalare.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu a rostit și cuvântul de învățătură, vorbind despre școala duhovnicească a primelor patru duminici ale perioadei Triodului, cu un accent deosebit pus pe Duminica Înfricoșătoarei Judecăți.

A luat apoi cuvântul, spre a adresa felicitările rânduite noului Arhiereu-vicar Nestor Hunedoreanul, domnul Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte.

I s-a dat apoi cuvântul arhiereului-vicar instalat, Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, care a mulțumit, întâi de toate, lui Dumnezeu, pentru chemarea la slujirea vlădicească, apoi membrilor Sfântului Sinod (îndeosebi ierarhilor prezenți), familiei, ostenitorilor de la Centrul Eparhial din Deva, precum și tuturor preoților, monahilor și credincioșilor hunedoreni; un cuvânt special de mulțumire, de recunoștință și de cinstire l-a îndreptat către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei.

În încheiere a vorbit Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, care, cu smerită rugăciune, a cerut Tatălui Ceresc, pentru noul arhiereu, trei harisme duhovnicești: darul discernământului, capacitatea de a-i iubi pe ceilalți și de a-și împropria suferințele lor, respectiv harisma profeției, aceea de a păstra mereu vie prezența lui Dumnezeu în mintea oamenilor.

La eveniment au luat parte autorități centrale, județene și locale, precum și reprezentanți ai mass-media. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sacerdotes” a preoților și a teologilor din eparhia hunedoreană, dirijată de către Părintele Prof. Daniel Balea.

TRECEREA LA CELE VEȘNICE A PRIMULUI ARHIPĂSTOR AL EPISCOPIEI DEVEI ȘI HUNEDOAREI

În 21 octombrie 2021, ziua prăznuirii Sfinților Mucenici și Mărturisitori ai Ortodoxiei ardelene din secolul al XVIII-lea, sfinți pe care i-a iubit și i-a chemat de-atâtea ori în rugăciune ca mijlocitori, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a trecut la cele veșnice în urma unui stop cardio-respirator, după o suferință prelungită pe durata mai multor zile, la Spitalul Județean de Urgență din Deva. Cu sufletul a pornit – liniștit și împăcat – spre Cer; cu trupul a rămas însă acasă, la Deva, printre ai săi.

La lăsarea serii, în aceeași zi, trupul neînsuflețit al Preasfințitului Părinte Gurie a fost așezat în Catedrala Episcopală din Deva, acolo unde, în urmă cu aproape doisprezece ani, fusese întronizat ca prim arhipăstor al nou-înființatei eparhii hunedorene. Sicriul a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, locțiitor de episcop pe perioada sedisvacanței vlădicești a Episcopiei Devei și a Hunedoarei, și de Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, precum și de o mulțime de preoți, de monahi și de credincioși, pe care i-a iubit și i-a prețuit atât de mult.

A urmat o primă slujbă de pomenire, toți cei prezenți rugându-se ca sufletul blândului ierarh să fie aşezat de către Bunul Dumnezeu în ceata drepţilor. La finalul acesteia, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit un scurt cuvânt de mângâiere pentru membrii familiei, veniți din părțile Clujului, și pentru toți cei prezenți. Gânduri de mângâiere și de îmbărbătare a transmis apoi celor prezenți și Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, colaboratorul cel mai apropiat al ierarhului strămutat cu sufletul în Împărăția cea Cerească, înscăunat cu doar o jumătate de an în urmă în slujirea de arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și a Hunedoarei.

În memoria Preasfințitului Părintele Episcop Gurie și în semn de recunoştinţă pentru tot ceea ce a realizat în cei doisprezece ani de arhipăstorire, Consiliul Județean Hunedoara a decis ca ziua de 23 octombrie 2021, când a avut loc slujba de înmormântare a primului întâistătător hunedorean, cetăţean de onoare al judeţului Hunedoarea încă din anul 2010, să fie declarată zi de doliu județean.

În ziua înmormântării, încă de la primele ore ale dimineții, o mulțime de preoți, monahi și credincioși din întreaga Episcopie a Devei şi a Hunedoarei, precum şi din alte eparhii, a trecut pragul Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva spre a-l petrece în rugăciune, printre amintiri și lacrimi, pe cel care le-a fost, vreme de doisprezece ani, arhipăstor, povățuitor, ajutător și rugător către Tatăl cel ceresc.

Pentru început s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi; din soborul ierarhilor au făcut parte Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi al Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi al Harghitei, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi al Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi al Portugaliei, Preasfinţitul Părinte Benedict, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. De asemenea, au fost prezenți Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de Episcop al Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Devei şi a Hunedoarei, precum și numeroși reprezentanți ai instituțiilor centrale, judeţene şi locale. Răspunsurile liturgice au fost date de către membrii Coralei „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și a Hunedoarei, dirijată de către Preacucernicul Părinte Daniel Balea.

Slujba înmormântării a fost oficiată de un sobor de arhierei condus de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, format din arhiereii care au liturghisit, dimpreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi al Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi al Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi al Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Nestor Hunedoreanul. De asemenea, a participat la slujba de înmormântare şi Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcop locţiitor al Episcopiei Dacia Felix.

La finalul slujbei înmormântării, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei, a citit mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi al Harghitei, a punctat apoi câteva repere din viaţa şi din activitatea Preasfinţitului Părinte Episcop Gurie, transmițând un cuvânt de mângâiere și de rămas bun familiei îndoliate și tuturor celor prezenți.

În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de Episcop al Devei şi Hunedoarei, a rostit un cuprinzător cuvânt de învăţătură, subliniind că numărul anilor de viaţă nu este atât de important, cât ceea ce a făcut cel care a vieţuit pe pământ, Preasfinţitul Gurie evidenţiindu-se prin numeroase realizări pe plan pastoral, misionar, social-filantropic şi administrativ. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a amintit de cei 20 de ani de slujire a Preasfinţitului Gurie în Biserica lui Hristos, dintre care opt ani ca episcop-vicar, apoi 12 ani ca episcop, timp în care a pus temelie Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Un cuvânt de suflet a rostit apoi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Din partea slujitorilor sfintelor altare din Episcopia Devei și a Hunedoarei a vorbit Preacucernicul Părinte Vasile Vlad, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, care a rememorat momentul întronizării Preasfinţitului Părinte Episcop Gurie la Deva în toamna anului 2009. Invitat să ia cuvântul, Domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte, a deplâns plecarea prematură a Preasfinţitului Părinte Gurie, cel dintâi arhipăstor al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

La final, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a citit lista ierarhilor şi a oficialităţilor care au trimit mesaje de condoleanţe Centrului Eparhial din Deva. În fapt, încă din ziua strămutării cu sufletul la cer a Preasfințitului Părinte Gurie, mesajele – îndeosebi cele de pe rețelele de socializare – nu au încetat să curgă.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Preasfinţitului Părinte Gurie, însoţit de alaiul arhiereilor, al preoţilor, al diaconilor, al monahilor şi al credincioşilor, a fost purtat de către clerici, în dangătul de jale al clopotelor, în jurul Catedralei Episcopale. Blândului arhipăstor i s-a gătit loc de odihnă în pridvorul lăcaşului de cult, în stânga intrării, ca toţi cei care vor păși peste pragul frumoasei biserici să aibă de acum înainte posibilitatea să se roage pentru odihna celui care a fost întâiul episcop al Devei şi al Hunedoarei; pământul de sub lespedea de marmură albă a mormântului a fost adus tocmai de la mănăstirile Lainici şi Prislop, în semn de veşnică legătură duhovnicească a regretatului ierarh cu cele două mari aşezăminte monahale românești.

ALEGEREA ȘI ÎNTRONIZAREA PREASFINȚITULUI PĂRINTE NESTOR DINCULEANĂ CA EPISCOP AL DEVEI ȘI HUNEDOAREI

După trecerea la cele veșnice Preasfințitului Părinte Gurie, la 21 octombrie 2021, la reşedinţa mitropolitană din Sibiu s-a desfășurat, în ziua de 4 decembrie 2021, ședința Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de alegere a candidaţilor pentru demnitatea de viitor episcop al Devei şi Hunedoarei; lucrările şedinţei au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, fiind prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi al Harghitei, Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi Preasfinţitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. După prezentarea listei de candidaţi eligibili, transmisă de Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, membrii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului au ales doi candidaţi, anume pe Preasfinţitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereul-vicar al eparhiei hunedorene, şi pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Gherontie Ciupe, vicarul-administrativ eparhial al Episcopiei Devei şi a Hunedoarei.

Candidaţii desemnaţi au fost prezentaţi apoi Adunării Eparhiale extinse a Episcopiei Devei şi a Hunedoarei, convocată, în aceeaşi zi, în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu şi a celorlalţi ierarhi amintiți; la începutul lucrărilor Adunării Eparhiale, arhipăstorul sibian a evocat personalitatea Preasfinţitului Părinte Episcop Gurie Georgiu, amintind activitatea sa administrativ-gospodărească, pastoral-misionară, social-filantropică și cultural-educativă complexă desfășurată. Membrii Adunării Eparhiale i-au votat apoi, în unanimitate, pe cei doi candidați, propunerile fiind înaintate apoi Cancelariei Sfântului Sinod. Ulterior, la 6 decembrie 2021, ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul Catedralei Episcopale din Deva, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu i-a prezentat pe cei doi candidați clericilor și credincioșilor care au luat parte la Sfânta Liturghie.

Ședința de alegere s-a desfășurat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București, joi, 16 decembrie 2021, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române desemnându-l prin vot secret, în demnitatea de arhipăstor al Devei și al Hunedoarei, în locul vrednicului de pomenire episcop Gurie Georgiu, pe Preasfințitul Părinte Nestor Dinculeană. Îndată după alegere, printr-un scurt cuvânt, acesta și-a exprimat intenția continuării tuturor proiectelor începute de predecesorul său; la final, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolitul Laurențiu și întregului Sinod pentru încrederea acordată.

Ceremonia de întronizare a noului episcop al Devei şi al Hunedoarei a avut loc duminică, 26 decembrie, în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, fiind precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Din soborul ierarhilor au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi al Harghitei, Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul ales al Episcopiei Devei şi a Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, și Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului; de asemenea, a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix. La Sfânta Liturghie și la întreg ceremonialul întronizării au luat parte reprezentanți ai autorităţilor centrale, judeţene şi locale, monahi şi monahii, clerici şi numeroși credincioşi din eparhia hunedoreană; de altfel, evenimentul a putut fi urmărit și pe ecranele amplasate în curtea lăcaşului de cult. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala preoțească „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, dirijată de Părintele Prof. Nicolae-Daniel Balea.

Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie, care a tâlcuit Evanghelia citită în cea de-a doua zi de prăznuire a Naşterii Domnului.

Ceremonia de întronizare a continuat cu citirea, de către Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi al Harghitei, a gramatei mitropolitane, semnată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, cu privire la aşezarea Preasfinţitului Nestor în noua sa demnitate de întâistătător al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu i-a înmânat Preasfinţitului Părinte Episcop Nestor însemnele arhipăstorești (mantia, crucea, engolpionul, cârja arhierească și camilafca) și l-a aşezat, potrivit rânduielilor îndătinate, în scaunul arhieresc, rostind apoi un cuvânt de învățătură.

Din partea clerului hunedoarean a vorbit P. C. Pr. prof. univ. dr. Vasile Vlad, care, la rându-i, a amintit credinţa şi dăruirea faţă de Dumnezeu a patriarhilor Avraam şi Iacov, precum şi a regelui David, adevărate modele de slujire până astăzi.

Domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte, l-a încredinţat pe Preasfinţitul Părinte Episcop Nestor de preţuirea şi de întreg sprijinul instituţiei pe care o conduce.

A luat apoi cuvântul Preasfinţitul Părinte Episcop Nestor, aducând un prinos de cinstire vrednicului său predecesor, ctitorul Episcopiei Devei şi a Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Gurie Georgiu; partea finală a cuvântării a fost rezervată mulțumirilor.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu i-a dăruit Preasfințitului Părinte Episcop Nestor, din partea Preafericitulului Părinte Patriarh Daniel, o icoană şi un set de engolpioane.

***

Preasfințitul Părinte Nestor Dinculeană s-a născut la 11 iunie 1983, în municipiul Craiova (jud. Dolj), primind la botez numele de Cristian Dumitru. Clasele primare le-a urmat la Școala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova (1990-1994), iar pe cele gimnaziale, la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din aceeași localitate (1994-1998). După absolvirea Liceului „Petrache Trişcu” din Craiova (1998-2002) și-a îndreptat pașii spre secţia „Teologie Pastorală” a Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Craiova (2003-2007), absolvită pe baza unei teze de licență cu titlul: Rugăciunea Arhierească a Mântuitorului. A urmat apoi cursurile de masterat ale aceleiași instituții de învățământ teologic universitar, programul de studii „Doctrină şi Cultură” (2007-2009), elaborând o lucrare de disertaţie intitulată Monahismul ca ieşire din lume şi monahismul urban, respectiv cursurile Școlii Doctorale de Teologie Ortodoxă ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, specializarea „Istoria şi filosofia religiilor”, sub îndrumarea Pr. prof. univ. dr. Emil Jurcan (2011-2014); beneficiind și de un stagiu de cercetare doctorală la Padova, în Italia (2012-2013), și-a susținut examenul de obținere a diplomei de doctor în Teologie la 26 martie 2015, cu teza Preoția cultică la popoarele din spațiul canaanit şi la poporul evreu biblic, apreciată cu nota 10 (zece) și calificativul „Magna Cum Laude”.

Închinoviat ca frate la mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Craiova (2007), a fost hirotonit diacon la 8 octombrie 2007, pe seama aceleiași catedrale craiovene; ridicat la treapta onorifică de arhidiacon (28 martie 2009), a fost închinoviat apoi la mănăstirea hunedoreană Crișan (decembrie 2009) și tuns în monahism la data de 16 ianuarie 2011, în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, primind – în călugărie – numele de Nestor. Hirotonit ieromonah la 20 februarie 2011, pe seama catedralei devene, a fost hirotesit apoi, rând pe rând, duhovnic (27 martie 2011), protosinghel (17 aprilie 2011) și arhimandrit (13 septembrie 2014).

Pe linie administrativ-bisericească, la Craiova a primit întâi ascultările și slujirile de secretar de cabinet al Preasfințitului Părinte Gurie Gorjeanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (2006-2009), de coordonator al Serviciul de aprovizionare al Reşedinţei mitropolitane și al Depozitului central al Arhiepiscopiei Craiovei (2007-2009), iar în cadrul Episcopiei Devei și a Hunedoarei, pe cele de eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva (2011-2019) și de stareț al mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din aceeași localitate (2015-2021). De asemenea, între 1 decembrie 2009 și 30 septembrie 2012 a îndeplinit funcția de secretar eparhial, între 1 octombrie 2012 și 30 noiembrie 2013 pe cea de consilier pastoral-liturgic, între 1 decembrie 2013 și 31 decembrie 2017 pe cea de consilier administrativ-bisericesc, iar între 1 ianuarie 2018 și până la hirotonirea și instalarea sa ca ca arhiereu-vicar, pe cea de vicar administrativ-eparhial, coordonând, în paralel, și Sectorul Administrativ-Bisericesc, iar din 1 februarie 2019, pe cel Economic-Financiar al Centrului Eparhial. În plus, din anul 2019, din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Gurie, a inițiat demersurile pentru construcția viitoarei grădinițe a Episcopiei Devei și a Hunedoarei în Deva și a viitorului Așezământ „Părintele Arsenie Boca” de la marginea urbei, un ansamblu cu o suprafață totală de 11 ha, compus din trei structuri: o mănăstire ortodoxă, un centru cultural-educațional și un centru socio-medical; de asemenea, a inițiat și a coordonat o serie de lucrări de (re)amenajare și de întreținere la clădirea Sediului administrativ-eparhial, la Reședința și la Catedrala Episcopală din Deva.

Pe planul cercetării științifice, este autorul volumului Sacerdoțiul la vechii semiți. Preoția cultică la popoarele din spațiul canaanit și la poporul evreu biblic (Felicitas Publishing House / Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Stockholm / Deva, 2018, 455 p.) – teza de doctorat – și al mai multor studii, publicate în volumele unor simpozioane naționale și internaționale și în paginile unor reviste. Din 1 octombrie 2021 predă la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

Referințe bibliografice:

Florin Dobrei, Slujire și mărturisire. Episcopia Devei şi a Hunedoarei la zece ani de la înființare, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva, 2019, 468 p.

Colecția revistei eparhiale Dacia Creştină, Deva, 2011-2022.


Pastoralele Preasfințitului Părinte Episcop Gurie (vezi aici).