Ziua Națională a României: recunoștință și omagiu eroilor neamului în Panteonul Moților de la Țebea


Luni, 1 Decembrie 2025, de Ziua Națională a României, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a participat la manifestarea organizată în Panteonul Moților de la Țebea. În prezența reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, Preasfinția Sa a oficiat slujba de Te Deum și slujba Parastasului pentru eroii neamului românesc.

În cuvântul adresat cu acest prilej Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Gherontie Hunedoreanul a explicat că fiecare om are talanții lui și fiecare neam are darul lui, primite de la Dumnezeu spre a fi lucrate și înmulțite, pentru ca apoi fiecare să primească răsplata pentru lupta în această viață treacătoare, poporul român prin credință biruind de-a lungul istoriei. De asemenea, Preasfinția Sa a îndemnat, ca în vreme de pace, să luăm aminte la războiul duhovnicesc, luptând împotriva păcatelor și pentru mântuirea neamului nostru.

În încheierea manifestării au fost depuse coroane de flori la mormântul „Crăișorului munților”, Avram Iancu, aflat în fața bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Țebea.


GALERIE FOTO