Sărbătoarea întâlnirii fiilor satului Huta (2025): Liturghie arhierească și omagiu pentru Episcopul Gurie Georgiu

Sâmbătă, 19 iulie 2025, un sobor de șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Huta, comuna Chiuiești, județul Cluj, cu prilejul întâlnirii fiilor satului – eveniment inițiat de vrednicul de pomenire Episcop…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a cincea după Rusalii

În Duminica a cincea după Rusalii, 13 iulie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor de înnoire efectuate la exteriorul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Turdaș, Protopopiatul Orăștie, cu acest prilej locașul de închinare fiind pus și sub ocrotirea Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la…

Hram în cinstea Maicii Domnului la Mănăstirea Măgura

Sâmbătă, 12 iulie 2025, în ziua Cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, Mănăstirea Măgura și-a sărbătorit unul dintre hramuri. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul de preoți și diaconi. La momentul…

„Întâlnirea moților cu istoria” la Dupăpiatră-Cheia

Duminicǎ, 6 iulie 2025, în localitatea Dupăpiatră-Cheia din comuna Buceș, jud. Hunedoara, a avut loc tradiționalul eveniment religios și cultural „Întâlnirea moților cu istoria”, aflat la a 53-a ediție. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în dimineața zilei, la biserica monument istoric cu hramul „ Adormirea Maicii Donului” din satul Stănija de…

Comunicat: Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară dintre care enumerăm următoarele: A aprobat…

Comunicat de presă: Canonizarea a 16 femei cu viață sfântă

În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare). Aceste…

Pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel | Hram la Catedrala Episcopală din Deva

În Duminica a treia după Rusalii, 29 iunie 2025, zi de pomenire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel – ocrotitorii municipiului Deva, la Catedrala Episcopală din Deva a fost sărbătorit hramul de vară. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei,…

Slujba Vecerniei la Catedrala Episcopală din Deva

Sâmbătă, 28 iunie 2025, în seara premergătoare zilei în care sunt pomeniți Sfinții Apostoli Petru și Pavel – hramul de vară al Catedralei Episcopale din Deva, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, împreună cu soborul slujitor….

Concert de muzică românească veche la Deva

Vineri, 27 iunie 2025, cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc la Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, în cea de-a treia seară a manifestării culturale „Zilele Credinței și Culturii la Deva”, ediția a X-a, concertul de muzică românească veche intitulat „România. 100 de…

Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită la Deva

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a participat joi, 26 iunie 2025, la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național desfășurată în Piața Tricolorului din Deva. La eveniment au participat domnul Constantin Fulga, prefectul județului Hunedoara, reprezentanți ai autorităților județene și locale și reprezentanți…

Recital literar – muzical la Deva

În prima seară a celei de-a X-a ediții a manifestării culturale „Zilele Credinței și Culturii la Deva”, miercuri, 25 iunie 2025, cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva recitalul de literatură duhovnicească și muzică românească intitulat „Învățătura duhovnicească – pacea…

Slujirile ierarhilor hunedoreni la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul

În ziua sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, marți, 24 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica Sfinților Români

În Duminica Sfinților Români, 22 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orăștie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a explicat că în cele două Duminici următoare Praznicului Rusaliilor Biserica cinstește roadele…

Serbarea finalului de an școlar la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Prislop

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, joi, 19 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a participat la serbarea de final de an școlar la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina” de la Mănăstirea Prislop. Elevele au prezentat un frumos program artistic în cadrul căruia au recitat poezii și…

Festivitate de premiere a elevilor la Catedrala Episcopală din Deva

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, marți, 17 iunie 2025, a avut loc în Catedrala Episcopală din Deva festivitatea de premiere a elevilor din clasa pregătitoare de la Școala Gimnazială „Sfântul Arsenie de la Prislop” din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” și a elevilor care au obținut rezultate deosebite la Olimpiada…