Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a binecuvântat Palatul de Justiție din Deva

Marți, 18 martie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a participat la inaugurarea Palatului de Justiție din Deva. La eveniment au fost prezenți domnul Radu Marinescu, ministrul Justiţiei, domnul Gheorghe-Liviu Odagiu și domnul Narcis Erculescu, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții, doamna Gianina – Viorica David, președintele…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a doua din Postul Mare

În Duminica a doua din Postul Mare – a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, 16 martie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Mânerău, Protopopiatul Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, rostind omilia pericopei evanghelice a…

Duminica Ortodoxiei sărbătorită la Catedrala Episcopală din Deva

În Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paști, 9 martie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună…

Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei 2025 (Text integral)

În tradiționalul mesaj pastoral la Duminica Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reamintește rolul pedagogic al icoanelor, acestea fiind călăuze spre Hristos, Izvorul sfin­țeniei. În contextul Centenarului Patriarhiei Române, se menționează că „pentru noi, românii, Duminica Ortodoxiei este prilej de bucurie și de mulțu­mire aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate peste țara noastră, dar și prinos…

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a săvârșit Liturghia Darurilor la Catedrala Episcopală din Deva

Vineri, 7 martie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În această zi Preasfinția Sa aniversează patru ani de când Mântuitorul nostru Iisus Hristos –…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în a patra seară a Canonului Mare

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit joi, 6 martie 2025, Pavecernița Mare cu ultima parte din Canonul de umilință al Sfântului Andrei Criteanul la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hațeg, împreună cu soborul slujitor. În cuvântul adresat credincioșilor prezenți Preasfinția Sa a explicat că în perioada postului Dumnezeu ne cheamă la pocăință,…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în a treia seară a Canonului Mare

Miercuri, 5 martie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Pavecernița Mare și a treia parte a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Orăștie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. La finalul slujbei Preasfinția Sa, făcând referire la textul Evangheliei din…

Deschiderea expoziției „INTERIOARE ÎN DIALOG” la Deva

Miercuri, 5 martie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a participat la deschiderea expoziției „INTERIOARE ÎN DIALOG” a artiștilor plastici Cătălin Băluț și Răzvan Bontaș, expoziție găzduită de Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva. Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean Hunedoara prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în…

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Episcopală din Deva

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit miercuri, 5 martie 2025, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Preasfinția Sa i-a îndemnat…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în a doua seară a Postului Mare

Marți, 4 martie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit, împreună cu soborul de preoți și diaconi, rânduiala Pavecerniței Mari cu a doua parte a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brad. În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că în timpul…

Binecuvântare arhierească la Catedrala Episcopală din Deva

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 2 martie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae„ și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. În…

Un deceniu de slujire a lui Dumnezeu în Eparhia Covasnei și Harghitei

În Duminica a 34-a după Rusalii, Eparhia Covasnei și Harghitei a îmbrăcat alese haine de sărbătoare, întrucât Chiriarhul său a împlinit un deceniu de slujire în tronul arhipăstoresc al acesteia. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în Catedrala Eparhială cu hramurile…

Binecuvântare arhierească în parohia Bretea Mureșană

În Duminica a 34-a după Rusalii, 16 februarie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din parohia Bretea Mureșană, Protopopiatul Deva. În cuvântul de învățătură…

Sfânta Liturghie arhierească și slujbă de pomenire la biserica din Bobâlna

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, sâmbătă, 15 februarie 2025, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Bobâlna, Protopopiatul Orăștie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului pentru…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a 33-a după Rusalii

În Duminica a 33-a după Rusalii, prima din perioada liturgică a Triodului, 9 februarie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” și „Sfinții Mărturisitori Ardeleni” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, rostind omilia pericopei…