Cerc Pastoral în parohia Bucureșci din Protopopiatul Brad


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, marți, 30 septembrie 2025, în ajunul prăznuirii Acoperământului Maicii Domnului, la ceas de seară, în biserica parohială cu hramul „Buna Vestire”, din localitatea Bucureșci, Protopopiatul Brad, a avut loc întrunirea preoților din cadrul Cercului Pastoral Crișcior.

Prin organizarea preotului paroh Virgil Oprișa, seara duhovnicească a început prin săvârșirea Acatistului Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, rostit cu evlavie înaintea icoanei Maicii Domnului din biserica parohială, icoană realizată în copie după cunoscuta și mult cinstita Icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” din Sfântul Munte Athos. În cadrul acestei slujbe de rugăciune, credincioșii au înălțat rugăciuni de mulțumire și cereri de ajutor către Maica Domnului, simțind ocrotirea și apropierea ei grabnică.

În continuare, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, sub protia Părintelui protopop Alexandru Letea. Slujba a adus mângâiere sufletească și întărire trupească, prin rugăciunile rostite, semn al lucrării tămăduitoare a harului dumnezeiesc. La finalul slujbei, Părintele protopop a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre mijlocirea Maicii Domnului în viața creștinului. Părintele a arătat că Maica Domnului este cea care se roagă neîncetat pentru întreaga lume, fiind un sprijin de nădejde și o ocrotitoare grabnică pentru toți cei care o cheamă cu inimă curată. Totodată, a subliniat că viața creștinului este mai ușoară și mai luminoasă atunci când este așezată sub Acoperământul Maicii Domnului, care ne conduce mereu către Fiul ei, Mântuitorul Hristos.

După cuvântul părintelui protopop, icoana a fost purtată în procesiune în jurul bisericii, în cântări și rugăciuni, spre bucuria și întărirea duhovnicească a credincioșilor prezenți. Această procesiune a fost un prilej de mărturisire a credinței și de chemare a binecuvântării lui Dumnezeu peste întreaga comunitate parohială, prin mijlocirea Maicii Domnului. La final, toți cei prezenți s-au închinat cu evlavie înaintea Icoanei Maicii Domnului și au fost unși de către preoți cu untdelemnul sfințit în cadrul Tainei Sfântului Maslu, primind astfel binecuvântare și mângâiere sufletească. Atmosfera de rugăciune și de comuniune a făcut ca această seară să fie una de înălțare sufletească, în care credincioșii au simțit încă o dată ocrotirea și iubirea Maicii Domnului.

Seara s-a încheiat cu o întrunire a preoților prezenți, în cadrul căreia s-au purtat discuții despre problemele misionar-pastorale și administrative ridicate de preoții participanți, în vederea găsirii unor soluții concrete și a intensificării lucrării pastorale în parohiile din cuprinsul Protopopiatului Brad.

Pr. Călin Cioara-Trif, coordonator al Cercului Misionar-Pastoral Crișcior


GALERIE FOTO