În Duminica dinaintea Praznicului Nașterii Domnului, 21 decembrie 2025, după slujba Vecerniei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au participat la Concertul de colinde ce a avut loc la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva.
În deschiderea Concertului a colindat un grup coral de elevi de la Colegiul Național „Decebal” din Deva, iar apoi au susținut recitaluri de colinde Corala mixtă „Sfântul Ierarh Nicolae” a Catedralei Episcopale din Deva și de Corala preoțească „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, ambele formații corale fiind dirijate de Pr. asist. univ. dr. Nicolae-Daniel Balea.
În cuvântul adresat celor prezenți Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că pentru a înțelege cu adevărat colindele, auzite tot mai des în această perioadă dinaintea Praznicului Nașterii Domnului, este necesar să pătrudem mai adânc în mesajul transmis de acestea: colindul este teologie, mesaj liturgic, care ascunde în el învățătură dumnezeiască, mai ales colindele autentice; colindul este chemare la laudă adusă lui Dumnezeu, ca o smerită jertfă, pentru Întruparea Fiului Său; colindul este bucurie prilejuită de lucrarea mântuirii împlinită de Mântuitorului Iisus Hristos întrupat.
Preasfinția Sa a adresat cuvânt de mulțumire cu recunoștință grupului de elevi, Părintelui dirijor și membrilor celor două corale pentru bucuria adusă în sufletele celor prezenți și pentru pentru toată lucrarea împlinită în slujba Bisericii lui Hristos.
GALERIE FOTO






































