15 ani de slujire arhierească în Biserica lui Hristos


Vineri, 5 august 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi.

La momentele rânduite din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit hirotonia întru preot a preacucernicului părinte diacon Ioan Costea, cel care va păstori sufletele credincioșilor din parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Peșteana, protopopopiatul Hațeg, județul Hunedoara. De asemenea, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Marius Mihai Stănilă, pe seama parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Luncani, protopopiatul Hațeg, județul Hunedoara.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, într-o atmosferă de bucurie duhovnicească, în numele tuturor angajaților Centrului eparhial, al slujitorilor Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae”, cât și al tuturor credincioșilor Episcopiei Devei și Hunedoarei, a fost rostit un cuvânt festiv prin care au fost transmise urări de mulți și binecuvântați ani Preasfințitului Părinte Gurie, cu ocazia împlinirii a 15 ani de slujire arhierească. Preasfinția Sa, în semn de mulțumire și recunoștință, a chemat ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a tuturor sfinților peste „turma” ce i-a fost încredințată spre păstorire, peste clerul și credincioșii Episcopiei.

Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, i-a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru darul vieţii, pentru purtarea de grijă şi ajutorul oferit în cei 7 ani de arhierie în Episcopia Devei și Hunedoarei. De asemenea, a adresat mulţumiri credincioșilor prezenţi și părinților slujitori, pentru dragostea, recunoştinţa şi preţuirea cu care îl înconjoară.

Pe această cale, îi dorim Preasfinţiei Sale să trăiască întru mulţi şi binecuvântaţi ani, cu arhierie curată şi slujire rodnică!


GALERIE FOTO