150 de ani de activitate corală neîntreruptă la Orăştie


Duminică, 23 septembrie 2018, la ora 18:00, la Sala ASTRA din Orăştie, au fost aniversaţi cei 150 de ani de activitate corală neîntreruptă în oraşul Paliei. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Orăştie, Despărţământul ASTRA „Aurel Vlaicu” Orăştie, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, Orăştie II, Corul „Armonia” al parohiei amintite mai sus, prin intermediul proiectului „Cantamus Domino”. Partenerul media al manifestării a fost Unu TV Deva, iar partenerul artistic a fost corul „Arhanghelii”, al Parohiei Ortodoxe „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Orăştie I – Catedrala.

Manifestarea a debutat printr-un recital oferit de corul de copii „Vlăstarele Orăştiei”, dirijor prof. Petru Androne Eli, formaţiune laureată cu peste 40 de premii şi distincţii în afara României. Mai apoi, Părintele lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza, cadru universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sf. Andrei Şaguna” şi dirijor al Corului „Timotei Popovici” al Catedralei Mitropolitane din Sibiu, a prezentat conferinţa „Muzica corală românească de la începuturi până în prezent”. În cuprinsul prelegerii sale, Părintele profesor a punctat principalele etape istorice ale cultului şi ale muzicii creştine, precum şi apariţia muzicii corale şi evoluţia acesteia în spaţiul românesc.

Au urmat apoi două recitaluri de pricesne, oferite de corul „Armonia”, al Parohiei Ortodoxe Orăştie II, dirijor Nicolae Stanc. Între cele două recitaluri a avut loc lansarea cărţii „Activitatea corală bisericească în contextul vieţii culturale din Orăştie”, teza de doctorat a domnului Ioan Marius Popa, tipărită la Editura Episcopiei Devei şi a Hunedoarei, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Gurie. Autorul cărţii a prezentat principalele etape, evoluţia şi performanţele activităţii corale de aici. Au fost reliefate şi diferite aspecte metodologice şi de cercetare utilizate în conturarea lucrării ştiinţifice. Cu acest prilej au fost amintiţi diferiţi dirijori, trecuţi în veşnicie, cu un aport deosebit în dezvoltarea actului artistic: înv. Ioan Bena, înv. Ioan Branga, prof. Valeriu Bora, prof. Nicolae Praţia, Aurel Subescu, prof. Ion Brătescu, Ioan Macarie, teologul Ion Apostol, Cornel Rusu, înv. Petru Boloţ şi prof. Ioan Popa – compozitor şi muzician de renume al Orăştiei.

Finalul manifestării a fost marcat de concertul festiv oferit de corul „Arhanghelii” al Parohiei Ortodoxe Orăştie I – Catedrala, dirijor dr. Ioan Marius Popa. Corul „Arhanghelii” a prezentat un vast repertoriu de muzică sacră, patriotică şi folclorică, din colecţia compozitorilor Augustin Bena, Timotei Popovici, Sabin Drăgoi, Gheorghe Şoima, Ioan Popa şi Gheorghe Danga, prin care a impresionat sala plină de spectatori.

Prin desfăşurarea acestei manifestări, organizatorii speră că au reuşit să aducă un pios omagiu celor care au dirijat şi au cântat în corurile din Orăştie, dar şi o mulţumire, celor care activează cu multă dăruire şi în prezent.

Dr. Ioan Marius Popa


GALERIE FOTO