Cu binecuvântarea Presfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, sâmbătă, 8 decembrie 2018, de la ora 14:00, în Catedrala ortodoxă din Orăştie s-a desfăşurat cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Sacră „Cu noi este Dumnezeu”. Organizatorii ediţiei au fost Protopopiatul Ortodox Orăştie, Parohia Ortodoxă Orăştie I şi Despărţământul ASTRA Orăştie. Manifestarea s-a desfăşurat sub îndrumarea Asociaţiei Naţionale Corale din România – preşedinte maestrul Voicu Enăchescu.
Juriul a fost prezidat de Părintele prof. univ. dr. Gheorghe Neacşu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti, iar ceilalţi doi membrii au fost Părintele diac. lect. univ. dr. Dragoş Ioan Şuşman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba-Iulia şi Părintele arhid. prof. dr. Ştefan Constantin Răzvan din Bucureşti, dirijor al corului ,,Cantus Domini” şi profesor de muzică al Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti. Cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Episcop Gurie a fost transmis de către Preacucernicul Părinte dr. Mihai Herban, consilier cultural la Centrul Eparhial. De asemenea, un cuvânt legat de semnificaţia colindului românesc a fost rostit de către Părintele prof. dr. Vasile Vlad. Ediţia din acest an a fost onorată de 12 coruri. Juriul a stabilit următoarea ierarhizare:
Coruri copii
- Corul Liceului ,,Gheorghe Lazăr” din Pecica (Premiul III)
- Corul Seminarului Teologic Ortodox ,,Sf. Ecaterina” al Mănăstirii Prislop (Premiul I)
Coruri pe voci egale bărbăteşti
- Corul ,,Şaguniana” din Sibiu (Premiul II)
Coruri mixte parohiale
- Corul Parohiei Ortodoxe ,,Sf. Ierarh Nicolae” Orăştie 3 (Menţiune)
- Corul Parohiei Ortodoxe din Recea – Maramureş (Premiul III)
- Corul ,,Anastasis” din Deva (Premiul III)
- Corul ,,Armonia” din Timişoara (Premiul II)
- Corul ,,Naşterea Domnului” din Arad (Premiul II)
- Corul ,,Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Câmpeni-Alba (Premiul I)
Grupuri vocale
- ,,Diaconia” din Floreşti – Cluj (Marele Premiu)
De asemenea, au primit diplome de excelenţă corurile participante în afara Concursului: ,,Corul Arhanghelii” din Orăştie dirijiat de dr. Ioan Marius Popa şi Corul ,,Concentus” din Brşov, condus de dirijorul prof. Marius Modiga.
Premiul pentru cel mai bun dirijor a fost câştigat de către Prof. Iosif Fiţ din Alba Iulia.
Premii speciale:
- Premiul ,,ASTRA REDIDIVA” – Corala ,,Şaguniana” din Sibiu.
- Premiul ,,Societăţii Limba Noastră cea Română” – Corul Seminarului Teologic Ortodox ,,Sf. Ecaterina” al Mănăstirii Prislop
La finalul manifestării, toate corurile prezente au interpretat colindul O, ce veste minunată!, în armonizarea prof. Ioan Popa (1926-2008) principalul iniţiator al festivalului în 1990.
Pr. Radu Olaru
GALERIE FOTO