Activitate socială pentru persoane vârstnice și copii în cadrul Sectorului Social


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, joi, 12 decembrie 2019, Sectorul Social al Centrului Eparhial a organizat o activitate socială pentru un grup de persoane vârstnice și copii, înaintea praznicului Nașterii Domnului.

Această activitate are ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice pentru a-și menține statutul de membrii deplini și activi ai comunității, prin participarea la activități de socializare și petrecere a timpului liber.

Obiectivul acestor evenimente este insuflarea unei stări de bucurie în sufletele persoanelor vârstnice care se simt singure, conştientizarea de către copii a nevoii de iubire şi respect a persoanelor vârstnice, stimularea comunicării între generații, precum și ajutorarea persoanelor vârstnice care se află în situații vulnerabile.

În cadrul întâlnirii, copii de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, Corpul 2, sub îndrumarea doamnei profesoare Petronela Luncan, au venit să aducă o rază de soare vârstnicilor și au bucurat sufletul acestora cu colinde și momente artistice.

La finalul activității, atât persoanele vârstnice, cât și copiii au primit din partea din partea pachete cu alimente, dulciuri și cadouri.


GALERIE FOTO