Activități de informare și educare în cadrul Centrului de tip familial pentru copii din Săulești și la Centrul de zi pentru copii din Deva


În cadrul parteneriatului dintre Episcopia Ortodoxă Română a Devei și Hunedoarei, Agenția Națională Antidrog și Inspectoratul de Poliție Județeană Hunedoara, în perioada 6-8 iunie, reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județeană Hunedoara au realizat activități de informare, educare și conștientizare cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri la Casa de tip familial pentru copii „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Săulești și la Centrul de zi pentru copii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Deva.

Astfel, în cadrul întâlnirii cu copiii beneficiari ai celor două Centre ale Episcopiei Devei și Hunedoarei s-a discutat despre riscurile consumului de alcool și droguri, mituri, influența anturajului și au fost prezentate mai multe materiale informative cu privire la riscurile consumului acestor substanțe. Copiii au avut posibilitatea de a încerca ochelarii speciali ce simulează efectele consumului de alcool și droguri.

De asemenea, copiilor li s-au prezentat aspecte importante referitoare la siguranța în comunitate și la riscurile la care se pot expune dacă relaționează cu persoane necunoscute. Întâlnirea a fost una interactivă, copii au participat la discuții, iar interesul față de această temă a fost unul extrem de ridicat în rândul lor.


GALERIE FOTO