An omagial 2017 | Erminia icoanei Intrării în biserică a Maicii Domnului


Intrarea în biserică a Maicii Domnului reprezintă unul din praznicele închinate Născătoarei de Dumnezeu. În anul dedicat  sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti vă prezentăm erminia (explicarea) icoanei atribuite sărbătorii din data de 21 noiembrie.

Potrivit lui Constantine Cavarnos, autorul cărții Ghid de Iconografie bizantină,scena este descrisă astfel:

Interiorul unui templu, cu un amvon în partea dreaptă sau stângă. În amvon stă preotul-proroc Zaharia. Este înfățișat ca un om bătrân, cu barba ascuțită, în veșminte preoțești, puțin plecat, cu mâinile întinse, primind-o pe copila de trei ani, pe Maica Domnului.

Ea se află în mijlocul scenei, lângă amvon, cu mâinile întinse către Zaharia. În spatele Maicii Domnului se află tatăl ei, Sfântul Ioachim, iar lângă acesta, mama ei, Sfânta Ana. În spatele sau în fața lor, o suită de fecioare purtând haine de sărbătoare, cu sfeșnice în mâini.

Într-o altă scenă, în spatele lui Zaharia, într-un registru superior, este reprezentată Maica Domnului, așezată pe un scaun mai înalt, la care se ajunge pe o scară cu trei trepte. În fața ei se află un baldachin; lângă baldachin, un înger în zbor, privind spre Maica Domnului, într-un gest de întâmpinare. Ea se uită în sus, către înger, cu o mână întinsă către el. Toți, în afara de tinerele fecioare, sunt reprezentați cu aureole.

Tropar

Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului.

Info: Constantine Cavarnos, Ghid de Iconografie bizantină, Ed. Sofia, Bucureşti, 2005.