Astăzi sunt comemorate victimele regimurilor totalitare și autoritare la nivel european. În Patriarhia Română, 2017 este anul comemorativ al celor ce au suferit în perioada comunistă


Astăzi este Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Tuturor Regimurilor Totalitare și Autoritare. În Patriarhia Română, întreg anul 2017 a fost dedicat comemorării mărturisitorilor Ortodoxiei care au suferit în perioada regimului comunist și a Patriarhului Justinian, Întâistătătorul Bisericii noastre în perioada 1948 -1977.

În 29 septembrie 2008 Parlamentul European a declarat ziua de 23 august drept Ziua Europeană a comemorării victimelor fascismului şi comunismului. Parlamentul României a adoptat această comemorare în noiembrie 2011.

În rezoluția Parlamentului European, se amintește faptul că, în secolul XX, țările Europei s-au confruntat cu două regimuri totalitariste — nazist și stalinist, în timpul cărora au avut loc genocide, s-au încălcat drepturile și libertățile omului, au fost săvârșite crime de război și crime împotriva umanității. Membrii Parlamentului European au subliniat cu acest prilej că o înțelegere comună a trecutului este necesară pentru construirea viitorului comun.

Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului a fost fixat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015 și proclamat în prima zi a acestui an.

Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos au exprimat rezistența activă a Bisericii, alături de o rezistență camuflată sau diplomatică, împotriva ateismului militant , dincolo de unele discursuri și compromisuri „oficiale”, spunea Patriarhul Daniel.

Perioada comunistă a fost una foarte grea pentru Biserica Ortodoxă Română. Numeroși ierarhi, profesori de religie, studenți, monahi intelectuali creștini și peste 1800 de preoţi ortodocși au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia de cele mai multe ori pentru acuzții total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat.