Atelier de confecționat mărțișoare la Centrul de zi pentru copii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Deva

În data de 29 februarie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la Centrul de zi pentru copii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” a avut loc un atelier de confecționat mărțișoare denumit „În așteptarea primăverii”, desfășurat în cadrul protocolului de parteneriat cu Asociația „Inimi Generoase”.

La eveniment au participat atât beneficiarii Centrului de zi pentru copii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, cât și alți copii din cuprinsul municipiului Deva pasionați de artă și motivați de ideea de a fi într-o permanentă stare de învățare și evoluție, care și-au dat frâu liber imaginației, și-au dezvoltat deprinderile de socializare și de gestionare a spațiului de lucru și și-au exersat abilitățile de lucru în echipă.

Toți copiii care au luat parte la eveniment au fost îndrumați de către doamna Marinescu Elena-Daniela, profesor în învățământul primar, în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță”, Deva, de către educatorul Centrului de zi pentru copii ,,Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, doamna Mihaela Oprița și de către celelalte persoane voluntare din cadrul Asociației „Inimi Generoase”.

As. soc. Adriana Lupei


GALERIE FOTO