Binecuvântare arhierească la Catedrala Episcopală din Deva


În Duminica a opta după Rusalii, 3 august 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul slujitor, la Altarul de vară al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, făcând referire la pericopa evanghelică a acestei Duminici, Preasfinția Sa a explicat că minunea înmulțirii pâinilor se reactualizează în vremea noastră potolind foamea și setea de Dumnezeu prin ascultarea și împlinirea cuvintelor Lui și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, trăind în curăție și smerenie.


GALERIE FOTO