Binecuvântare de lucrări la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Rușor


În Duminica a 31-a după Rusalii, 2 decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba binecuvântării de lucrări la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din filia Rușor, parohia Șerel, Protopopiatul Hațeg, după care a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Preasfinția Sa a rostit și omilia pericopei evanghelice citite în cadrul Sfintei Liturghii, despre vindecarea orbului din orașul Ierihon, vorbind despre credința statornică și despre milostenie.

Corul de elevi de la Școala din Comuna Pui a susținut un miniconcert de colinde, iar la final copiii prezenți la slujbă au primit pachete cu dulciuri.

Pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în cadrul parohiei sale, preotul paroh Iancu Caucar a fost hirotesit întru iconom, iar fostul preot paroh Ilie Davidoi a fost hirotesit iconom-stavrofor. Credincioșii implicați în renovarea lăcașului de cult au primit gramate de mulțumire.


GALERIE FOTO