Biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din parohia Boz a fost resfințită


Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a resfințit biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Boz, Protopopiatul Deva. Lăcașul de cult a fost restaurat integral prin „Programul național de dezvoltare rurală de către Agenția pentru finanțarea investițiilor rurale, CRFIR 5 Vest, submăsura 7.6”.

În continuare Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. La momentul rânduit din cadrul slujbei, Părintele diacon Alexandru Florin Dragota a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Balșa, cu filiile Almașu Mic de Munte și Galbina, din Protopopiatul Orăștie. De asemenea, teologul Atanasiu Pop a fost hirotonit întru diacon, urmând a fi hirotonit preot pe seama parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lelese, Protopopiatul Deva.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a vorbit despre starea de oameni păcătoși cu care venim la Sfânta Liturghie, dar dacă avem dispoziția de a-L lăsa pe Hristos să lucreze în viața noastră reușim să ne ridicăm din această stare, mai ales atunci când ne împărtășim cu Sfintele Taine.

La final, pentru implicarea în restaurarea vechii biserici, preotul paroh Dacian Popescu a primit diploma și medalia aniversară la 10 ani de la întemeierea Episcopiei Devei și Hunedoarei, asemenea arhitectul și coordonatorul de proiect, iar credincioșii implicați mai activ în lucrările de renovare au primit gramate de cinstire.


GALERIE FOTO