Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, beneficiarii celor trei Centre de Îngrijire și Asistență Socială pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Păclișa și cei ai Centrului de Îngrijire și Asistență Socială pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Bretea Strei au primit colindul preoților din Protopopiatul Hațeg care, prin punerea în practică a cuvintelor părintelui Paisie Olaru „Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi. Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimește, să luăm parte la durerea lui”, le-au dăruit pachete cu dulciuri celor 155 de persoane asistate din cele patru Centre.
Bucuria adusă în sufletele celor prezenți a fost reciprocă, beneficiarii centrelor susținând un bogat colaj de colinde și poezii vestind astfel Nașterea Mântuitorului.
Pr. Protopop Iuliu Tonca
GALERIE FOTO