Caravana „Sărbători cu sănătate” la Centrul Socio-Medical și de Recuperare Medicală „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în zilele de 18 și 19 aprilie, la Centrul Socio-Medical și de Recuperare Medicală de tip ambulatoriu „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva, se desfășoară Caravana „Sărbători cu sănătate”.

Acțiunea de sprijinire a cetăţenilor din judeţ, prin oferirea de consultaţii medicale gratuite, este organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Municipiului Deva și Asociația Salvital Hunedoara, sub deviza „E mai ușor să previi, decât să tratezi!”.

În cadrul evenimentului se efectuează următoarele proceduri medicale: efectuare electrocardiogramă – EKG, pentru identificarea problemelor cardio; efectuare spirometrie, pentru identificarea problemelor pulmonare;  efectuare INR-probă din sânge, pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante; măsurarea glicemiei, măsurarea tensiunii arteriale; determinare indice braț-gleznă, pentru identificarea unei boli arteriale periferice (BAP) – care crește riscul unui atac de cord sau accident vascular cerebral și măsurarea densității osoase – osteodensitometrie.

Începând cu anul 2022, Caravana „Sărbători cu sănătate”, precum și celelalte activități desfășurate în preajma marilor sărbători creștine, în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Municipiului Deva și Asociația Salvital Hunedoara, au facilitat accesul la servicii medicale gratuite, pentru un număr mare de persoane care provin din medii vulnerabile, din județul Hunedoara.


GALERIE FOTO