Catedrala Mântuirii Neamului – un simbol al identităţii româneşti


Ideea ridicării unui lăcaș de cult reprezentativ culturii și identității românești nu este deloc una nouă. Încă din perioada domniei Regelui Carol I, acum peste 130 ani, s-a conturat această perspectivă. Împlinirea acestui ideal a devenit realizabilă, cu eforturi considerabile, în timpul păstoririi Preafericitului Daniel, cel de-al 6-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Suntem datori să ridicăm în Capitala tuturor Românilor… Biserica Mântuirii Neamului ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam. Regele Ferdinand (10 mai 1920)

Piatra de temelie a fost așezată pe terenul din Dealul Arsenalului printr-o slujbă specială oficiată de Patriarhul Daniel al României  în 29 noiembrie 2007. Lucrările efective au demarat la sfârșitul lui 2010.

Lăcașul de cult semnificativ poporului român va avea hramurile Înălțarea Domnului, pentru a omagia eroii neamului, și Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul românilor şi ocrotitorul românilor.

Prima Liturghie în Catedrala Națională a fost oficiată în 4 septembrie 2016 în timpul #ITO2016. În cadrul evenimentului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române şi-a exprimat speranţa că lăcaşul de cult va fi sfinţit în 1 decembrie 2018, la aniversarea a 100 ani de la Marea Unire.

În prezent, lucrările de construcție a Catedralei Naționale evoluează peste cota de 50 metri.

Simbolismul teologic şi pentru ce este construit lăcaşul sacru sunt prezentate în mod detaliat pe site-ul catedralaneamului.ro.

Pentru o mai bună informare cu privire la Catedrala Mântuirii Neamului puteţi consulta date corecte şi semnificative. De asemenea, pentru a contribui la construirea în continuare a lăcaşului de cult aveţi posibilitatea de a alege una din metodele de donare.

În contextul ridicării acestei Biserici, a fost amenajat încă din anul 2011, în apropierea şantierului, un Paraclis cu hramurile Învierea Domnului, Maica Domnului Prodromiţa şi Sfântul Ioan Gură de Aur, unde există o puternică activitate misionară, pastorală şi liturgică.