Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii | Hram la Mănăstirea Crișan

În Vinerea Săptămânii Luminate, 25 aprilie 2025, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de soborul de preoți și diaconi, la Altarul de vară al Mănăstirii Crișan, care și-a sărbătorit hramul. Răspunsurile…

Zi de cucernică prăznuire la hramul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin

Hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Drobeta Turnu Severin reprezintă, pentru clerul şi credincioşii eparhiei mehedințene, un prilej de aleasă bucurie duhovnicească. Drept-slăvitorii creştini severineni şi din localitățile învecinate au venit în număr mare să se roage la ceas de cucernică prăznuire alături de Arhipăstorul lor sufletesc, Preasfinţitul Părinte…

Slujirile ierarhilor hunedoreni la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

În ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, miercuri, 23 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Schitul cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Apostol Andrei” de la Cucuiș, împreună cu soborul de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre suferințele și…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în a treia zi de Paști

În a treia zi de Paști, marți, 22 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din filia Șteia a parohiei Tomești din Protopopiatul Brad, împreună cu soborul de preoți și diaconi. În cuvântul de…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în a doua zi de Paști

Luni, 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Orăștie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți Preasfinția Sa a tâlcuit textul pericopei evanghelice…

Slujba Vecerniei – „A doua Înviere” – a fost săvârșită la Catedrala Episcopală din Deva

În Duminica slăvitului Praznic al Învierii Domnului, 20 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit slujba Vecerniei, numită și „A doua Înviere”, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, alături cu soborul…

Slujirile ierarhilor hunedoreni la Praznicul Învierii Domnului

În noaptea slăvitului praznic al Învierii Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, 20 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Slujba de înviere a debutat cu citirea Canonului…

Sfânta Liturghie din Sâmbăta Mare la Catedrala Episcopală din Deva

În Sâmbăta cea Mare a Săptămânii Pătimirilor, 19 aprilie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor. Sfânta Liturghie a Sfântului…

Slujirile ierarhilor hunedoreni la Denia Prohodului Domnului

În seara Vinerii celei Mari, 18 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Denia Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit despre Jertfa Mântuitorului Iisus…

Pelerinajul „Drumul Crucii” la Lupeni

În Sfânta și Marea Vineri, 18 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au fost prezenți în mijlocul preoților și credincioșilor care au participat la Pelerinajul „Drumul Crucii” de la Lupeni, săvârșind o slujbă de binecuvântare. Ca de fiecare dată, au…

Sfințirea Marelui Mir în Joia Mare la București

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit în Sfânta și Marea Joi, 17 aprilie 2025, împreună cu ierarhii membri ai Sfântului Sinod, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale din București. Potrivit rânduielii liturgice din această zi, în cadrul slujbei a fost sfințit, pentru a…

Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop Nestor la Praznicul Învierii Domnului

† NESTOR, Prin Harul lui Dumnezeu, Episcopul Devei şi Hunedoarei  Hristos cel Mort și Înviat – înfrângerea devenită victorie prin jertfa dragostei –  Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Dreptmăritorilor creştini: Frățească îmbrăţişare cu prilejul slăvitului praznic al Învierii Domnului!  HRISTOS A ÎNVIAT!  Dreptmăritori creștini, Închinare și mulțumire se cuvine a-I aduce lui Dumnezeu, Cel…

Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hațeg

În Duminica praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, 13 aprilie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu, împreună cu un sobor de preoți, în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hațeg. În predica rostită la finalul slujbei Preasfințitul Părinte Gherontie…

Concert de pricesne prepascale la Catedrala Episcopală din Deva

În seara Duminicii Floriilor, 13 aprilie 2025, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, după săvârșirea Deniei din Sfânta și Marea Luni, a avut loc tradiționalul Concert prepascal, intitulat „Doamne, Iisuse Hristoase”. Recitalul de pricesne, prezentat…

Slujirile ierarhilor hunedoreni la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim

În ziua praznicului Intrării Domnului în Ierusalim – Duminica Floriilor, 13 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” dirijată…