În cea de-a 27-a Duminică după Rusalii, 9 decembrie 2018, în parohia Certeju de Sus din cadrul Protopopiatului Deva s-a întrunit Cercul pastoral Certej. Cu acest prilej s-a slujit Taina Sfântului Maslu la care a participat un numeros sobor de preoți alături de care au fost prezenți Preacucernicul părinte Mihai Laurențiu Herban, consilier cultural al Episcopiei Devei și Hunedoarei, și Preacucernicul Părinte Protopop Petru Costa.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Ardelean de la parohia Săcărâmb, care a subliniat importanța pregătirii lăuntrice duhovnicești a creștinilor pentru praznicul Nașterii Domnului.
În cea de a doua parte a întrunirii Cercului pastoral, preoții au adus în discuție anumite probleme duhovnicești și pastorale cu care se confruntă în slujirea lor.
La final, Preacucernicul Părinte Protopop a mulțumit preoților pentru strădaniile pe care le depun în slujirea lor pastoral-misionară.
Pr. Mihai Laurențiu Herban
GALERIE FOTO