Cu ocazia praznicului „Nașterii Domnului”, credincioșii parohiei ,,Nașterea Maicii Domnului” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Deva, au fost colindați de mai multe cete de colindători. Astfel, miercuri, 13.12.2017, aproximativ 270 de elevi de la Colegiul Tehnic „D. Hurmuzescu” din Deva, însoțiți de cadrele didactice și de părinți au colindat, vestind Nașterea Mântuitorului.
Vineri, 15 decembrie 2017, un grup de 30 de elevi de la același Colegiu a prezentat o piesă de Crăciun și un recital de colinde, însoțiți de Dl. Tripa Gabriel, profesor de religie și director adjunct la acest colegiu. Duminică dimineața, după Sfânta Liturghie, corul parohiei, dirijat de Dl. prof. Călin Sân, a susținut un concert extraordinar de colinde, acompaniați la vioară, violă și violoncel de 4 tineri de la Liceul de muzică din Deva. Tot Duminică, după slujba Vecerniei, copiii de la grupa de cateheză, coordonați și pregătiți de Pr. Sorin Popescu și de Dna. învățătoare Lia Roman, au pus în scenă o piesă despre Nașterea Mântuitorului și un mic recital de colinde, aducând bucurie în sufletele celor prezenți. La sfârșit toți participanții au primit dulciuri de la Moș Crăciun.
Tot în această săptămână, vineri 15 decembrie 2017, prin dărnicia enoriașilor, s-au făcut 41 de pachete de alimente, dulciuri și jucării pentru proiectul „Cadouri de Crăciun pentru copii abandonați și bunicii uitați” inițiat de Crucea Roșie – Filiala Hunedoara, aducând o rază de lumină în casa celor care vor primi aceste daruri.
Pr. Sorin Popescu
GALERIE FOTO