Joi, 21 noiembrie 2019, elevi ai Liceului Teoretic „I.C. Brătianu”, cu sprijinul Centrului de Tineret „Orthocaffe” din Hațeg, l-au comemorat pe eroul Țării Hațegului, Petru Vitan, care în urmă cu 67 de ani, în dimineața zilei de 21 noiembrie 1952, a fost omorât de Securitate.
PETRU VITAN s-a născut la 7 februarie 1917 în satul Băiești, comuna Pui, jud. Hunedoara. În cursul anului 1948 acesta a aderat la organizaţia anticomunistă „Liga Partizanilor Români din Haţeg”, condusă de inginerul Lazăr Caragea, originar din regiunea Timişului. Ca şi alte organizaţii similare, scopul principal al acestei formațiuni era opoziţia la instaurarea regimului comunist în România. Membrii săi au acţionat în zona satelor aparţinătoare comunelor Pui şi Sălaşu de Sus, precum şi în zonele muntoase din apropiere (Munţii Retezat şi Munţii Şureanu), majoritatea aderenţilor fiind foşti membri ai Partidului Naţional-Ţărănesc, mulţi dintre ei fiind şi veterani de război. În vara anului 1949, Petru Vitan împreună cu consăteanul său, Iosif Nandra, s-au retras în zona înălţimilor împădurite de la nord-est de satul Băieşti, care reprezintă ultimele ramificaţii ale Munţilor Şureanu înainte de contactul acestora cu Valea Streiului. Aceștia au stat ascunși până în toamna anului 1952 când, prin trădare, în ziua de 21 noiembrie au fost surprinși de Securitate într-un bordei amenajat în Părăul Fădiţăului, loc situat undeva între dealurile Băieştilor la circa 3 km spre nord-est faţă de sat. Petru Vitan a fost ucis și îngropat în pădure, lăsând-o ca mângâiere soției sale Maria, pe fiica lor Ecaterina, ce avea doar 8 ani. Iar Iosif Nandra a fost grav rănit, însă a supraviețuit, fiind condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
Căutarea mormântului și deshumarea rămășițelor pământești ale lui Petru Vitan a avut loc în zilele de 6-7 mai 2009, acțiunea fiind organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România. După 57 de ani, Petru Vitan a fost așezat lângă soția sa, Maria, în cimitirul satului, având parte de cuvenita slujbă creștinească de înmormântare.
La slujba de parastas săvârșită de către Părintele Octavian Maier, în Biserica ortodoxă a satului Băiești, a participat și nepoata lui Petru Vitan, doamna prof. Alina Bratu, Inspector școlar pentru istorie și discipline socio-umane.
Tinerii prezenți au înțeles importanța jertfei și sacrificiul luptătorilor anticomuniști, care și-au iubit neamul și țara.
GALERIE FOTO