Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, duminică, 25 iunie 2017, a avut loc la Deva un Concert de muzică românească veche, în Sala Teatrului de Artă, concert susținut de formaţia vocal-instrumentală „Trei Parale” din Bucureşti.
Într-o atmosferă de veselie şi bună dispoziţie decentă şi specific creştină, membrii formaţiei bucureştene: Florin Iordan (fluiere, caval, cobză), etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, principalul răspunzător de concepţia grupului Trei Parale, Daniel Pop (voce, fluiere, caval, drâmbă, percuţie) de profesie învăţător, Beatrice Iordan (cobză, voce) de formaţie actor păpuşar, Mihai Balabaş (vioară, contrabas), muzician liber profesionist şi Dinu Petrescu (dairea, darbukă), iconar şi pictor de biserici, au adus în faţa publicului devean muzica românească a secolelor XVIII-XIX. În demersul de reconstituire a acestui univers muzical, membrii grupului se sprijină în primul rând pe transcripţiile de epocă pe care Anton Pann – psalt şi teoretician al muzicii bizantine – le-a adunat în câteva volume, la care se adugă: expediţii prin sate şi lucrul cu diverşi muzicanţi bătrâni, audierea unor înregistrări vechi de teren, scotocirea prin diverse culegeri de folclor muzical.
Manifestările prilejuite de cea de a IV-a ediție a Zilelor Culturii și Credinței la Deva continuă astfel:
Luni, 26 iunie 2016, începând cu ora 18:00, la sala Teatrului de Artă din Deva va avea loc o conferință extraordinară, intitulată „Biserica din cetate. Argumentul citadin al credinței”, susținută de domnul Teodor Baconschi.
Marți, 27 iunie 2017, ora 17:00, la sala Spiru Haret a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, str. Gh. Barițiu nr. 2, va avea loc deschiderea festivă a simpozionului teologic internațional „Slujire – mărturisire – pătimire în Biserica Lui Hristos”.
Joi, 29 iunie 2017, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, începând cu ora 9:30, la Catedrala Episcopală din Deva, se va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia celui de-al doilea hram al acesteia.
Accesul publicului la manifestările prilejuite de Zilele Credinței și Culturii la Deva este liber.
GALERIE FOTO