Conferință preoțească în Protopopiatul Petroșani


Joi, 31 octombrie 2024, la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Vulcan a avut loc conferința semestrială de toamnă a slujitorilor Sfintelor Altare din Protopopiatul Petroșani. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

După Sfânta Liturghie, conferința a fost deschisă prin cuvântul Părintelui Protopop Gabriel Bulf, iar apoi au fost prezentate două referate, având ca subiect tematica aprobată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru anul 2024 – „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”: Pr. Florin Olariu – parohia Câmpu lui Neag: „Sfântul Luca al Crimeei – chirurg fără de arginți, apologet și mărturisitor” și Pr. Iulian Gheorghiulescu – parohia Petrila II: „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina – făcător de minuni”.

În cuvântul adresat celor prezenți Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că darul facerii de minuni al sfinților ține și de credința omului, fiind necesar ca lucrării minunate a sfinților să se adauge rugăciunea și lucrarea fiecăruia, preoți și credincioși.

În încheiere au fost discutate diferite probleme de ordin pastoral-misionar și administrativ.


GALERIE FOTO