Deschiderea noului an școlar la unitățile de învățământ ale Episcopiei Devei și Hunedoarei


Într-o atmosferă plină de emoție, speranță și bucurie, luni, 8 septembrie 2025, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an școlar la Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina”. Aceasta este singura instituție de învățământ din județul Hunedoara aflată sub patronajul Episcopiei Devei și Hunedoarei, oferind educație creștin-ortodoxă de calitate atât pentru nivelul preșcolar – în cadrul Grădiniței „Episcop Gurie Georgiu”, cât și pentru învățământul primar și gimnazial, prin Școala Gimnazială „Sfântul Arsenie de la Prislop”, ambele structuri funcționând în Deva.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, slujba de Te Deum a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. La eveniment au fost prezenți cadrele didactice, preșcolarii, elevii și părinții acestora, care au întâmpinat cu emoție și speranță începutul unei noi etape educaționale.

În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a adresat un îndemn părinților, subliniind importanța unei educații fundamentate pe învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum este ea revelată în paginile Sfintelor Evanghelii. Această educație, ancorată în valorile autentice ale credinței, reprezintă temelia formării sufletești și morale a copiilor.

Grădinița „Episcop Gurie Georgiu”, inaugurată în luna august 2022, oferă în prezent servicii educaționale pentru 80 de preșcolari. Începând cu toamna anului 2024, Episcopia a extins activitatea educațională prin deschiderea Școlii Gimnaziale „Sfântul Arsenie de la Prislop”, care a început cu ciclul primar în anul școlar 2024–2025, iar din această toamnă și-a deschis porțile și pentru elevii din ciclul gimnazial.

Prin aceste demersuri, Episcopia Devei și Hunedoarei își continuă misiunea de a contribui activ la formarea generațiilor tinere, oferindu-le un cadru educațional în care credința, cunoașterea și iubirea de aproapele se împletesc armonios.

Corina Ilieș – inspector pentru învățământ la Centrul Eparhial


GALERIE FOTO


GALERIE FOTO