Duminica a 10-a după Rusalii la Catedrala Episcopală din Deva


În Duminica a 10-a după Rusalii, 5 august 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Ierarh Nicolae”, dirijată de către Părintele arhidiacon Nicolae Daniel Balea.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică citită în timpul Sfintei Liturghii, despre vindecarea copilului lunatic, accentuând importanța rugăciunii făcută pentru aproapele aflat în suferință, la fel cum tatăl acestui bolnav L-a rugat pe Iisus zicând „Doamne, miluiește pe fiul meu”. De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a amintit pomenirea în această zi a Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, sfânt român, mare nevoitor al secolului trecut, viața lui fiind o adevărată pildă de credință și de trăire creștină.


GALERIE FOTO