Duminica a 26-a după Rusalii la biserica „Sf. Ierarh Vasile cel Mare” din Deva


În Duminica a 26-a după Rusalii, 17 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La momentul rânduit, Preacucernicul Părinte Petru Costa, Protopopul Devei, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului, având ca subiect temele anului 2019 în Patriarhia Română și anume: „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învățătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărți bisericești”.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de binecuvântare.


GALERIE FOTO