În Duminica a 29-a după Rusalii, 19 ianuarie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Înălțarea Domnului” din orașul Simeria, Protopopiatul Orăștie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa, vorbind despre pericopa evanghelică citită în cadrul slujbei, despre vindecarea celor zece bolnavi de lepră, a arătat faptul că cel care s-a întors să mulțumească Celui ce l-a vindecat a primit și darul mântuirii, infinit mai mare și mai de neprețuit. Dumnezeu caută pe pământ prilejuri pentru a ne oferi darul cel mare al mântuirii, oferindu-ne multe daruri pământești și sperând că intrând în posesia lor, noi vom învăța să ne dorim darurile cerești, cele cu adevărat importante.
GALERIE FOTO