Duminică, 4 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a filiei Dâlja Mare din cadrul parohiei Aninoasa, protopopiatul Petroșani, județul Hunedoara. Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările de renovare realizate sub coordonarea Preacucernicului Părinte Paroh Onuț Ionel, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi și în prezența credincioșilor veniți în număr mare să participe la această bucurie a satului prilejuită de resfințirea lăcașului de cult.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre taina iubirii milostive adusă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin minunata lucrare a Întrupării Sale în lume și prin care fiecare credincios este chemat să fie milostiv și în dragoste frățească față de aproapele său. De asemenea, Preasfinția Sa a amintit despre faptul că fiecare om este dator să împlinească poruncile Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, îndemnându-i pe credincioși să fie în permanență participanți activi la viața Bisericii și, astfel, moștenitori ai Împărăției Cerurilor.
La momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit hirotesia întru sachelar a Preacucernicului Părinte Paroh Onuț Ionel, felicitându-l astfel pentru activitatea pastoral-misionară rodnică întreprinsă în cadrul parohiei pe care o păstorește.
După Sfânta Liturghie, la propunerea părintelui paroh, Preasfințitul Părinte Gurie a înmânat o gramată de mulțumire tuturor credincioșilor din filia Dâlja Mare pentru implicarea și sprijinul acordat în lucrările de restaurare și de înfrumusețare a bisericii satului lor.
GALERIE FOTO