Duminică, 31 ianuarie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a parohiei Petrila II din cadrul protopopiatului Petroșani, județul Hunedoara, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. Preasfințitul Părinte Gurie a săvârșit cu acest prilej slujba de târnosire a unui nou lăcaș de cult în orașul Petrila, slujbă urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, spre bucuria duhovnicească a numeroșilor credincioși prezenți.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor despre bucuria participării la viața Bisericii și despre imensa responsabilitate ce derivă din aceasta, omul fiind chemat să răspundă chemării lui Dumnezeu și să rămână statornic în calea sa spre dobândirea Împărăției lui Dumnezeu. Preasfinția Sa a amintit despre rolul important pe care voința îl are în viața omului, de voința omului îndreptată către cele ale lui Dumnezeu ținând marele dar al mântuirii sufletului său. De asemenea, ierarhul hunedorean i-a îndemnat pe cei prezenți să rămână apropriați Bisericii, căci în sânul acesteia vor cunoaște calea Adevărului și vor moșteni viața cea veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.
La momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit hirotesia întru iconom stavrofor a preacucernicului părintelui paroh Adrian Boantă, felicitându-l astfel pentru bogata activitate pastoral-misionară întreprinsă în cuprinsul parohiei pe care o păstorește. De asemenea, Preasfinția Sa a săvârșit hirotesia întru iconom a preacucernicului părinte Gligor Urecheat, preot slujitor în cadrul aceleiași comunități.
La finalul Sfintei Liturghii, la recomandarea părintelui paroh Adrian Boantă, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a înmânat câteva gramate de mulțumire celor care s-au implicat activ și au fost alături de părintele paroh în lucrările de construcție și de înfrumusețare a noului lăcaș de cult.
GALERIE FOTO