Duminică, 5 februarie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Buna Vestire” a parohiei Gânțaga din protopopiatul Hațeg, județul Hunedoara. Preasfinția Sa a fost înconjurat de către un ales sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a tâlcuit celor prezenți înțelesurile tainice ale pericopei evanghelice citită astăzi, în care ne sunt puse înainte două modele de atitudini în rugăciunea adusă lui Dumnezeu, mândria fariseului, pe de o parte, și, la polul opus, smerenia plină de simplitate a vameșului. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulțească postul, rugăciunea și faptele cele bune, perioada liturgică a Triodului ce urmează fiind una în care râvna și trezvia duhovnicească trebuie să ne însoțească spre a păși împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos din robia păcatului și a morți spre învierea sufletelor și dobândirea Împărăției celei veșnice.
La finalul Sfintei Liturghii, preacucernicul părinte paroh Adrian Pascal, a mulțumit Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, pentru bucuria prilejuită de săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în comunitatea parohiei „Buna Vestire” – Gânțaga.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, alături de soborul slujitor, a săvârșit slujba de sfințire a capelei mortuare din incinta bisericii și a cimitirului parohial.
GALERIE FOTO