Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, în Duminica după Nașterea Domnului, 29 decembrie 2019, în biserica „Sfânta Treime” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Hunedoara, Protopopiatul Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, care prezintă fuga în Egipt a Fecioarei Maria împreună cu dreptul Iosif și Pruncul Iisus, de teama uciderii pruncilor, poruncită de către regele Irod.
GALERIE FOTO