Duminica Ortodoxiei la Catedrala Episcopală din Deva


EPDH_25.02.2018_Slujire Catedrala-12În prima Duminică din Postul Mare, 25 februarie 2018, numită Duminica Ortodoxiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala mixtă „Sfântul Ierarh Nicolae” a Catedralei chiriarhale, dirijată de către Părintele Arhidiacon Daniel Balea.

La momentul potrivit, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană, vicar administrativ al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, în care s-a explicat rolul icoanelor în viața noastră.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a transmis credincioșilor prezenți un cuvânt de binecuvântare, îndemnând la statornicia în dreapta credință, transmisă nouă de la Mântuitorul Iisus Hristos prin Sfinții Apostoli și apoi prin Sfinții Părinți.


GALERIE FOTO