Duminica Ortodoxiei sărbătorită la Catedrala Episcopală din Deva


În Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paști, 1 martie 2026, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă „Sfântul Ierarh Nicolae” dirijată de Preotul Nicolae-Daniel Balea.

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, tradiționalul mesaj adresat anual clerului și credincioșilor în Duminica Ortodoxiei, mesajul din acest an arătând că icoana sfinților nu este doar o amintire, ci o mărturie vie a împlinirii omului, o dovadă că harul poate transfigura o viață obișnuită și o poate ridica la asemănarea cu Dumnezeu. De asemenea, Pastorala amintește de colecta pentru Fondul Central Misionar și îndeamnă credincioșii să contribuie la susținerea activităților misionar-pastorale și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române.

În cuvântul adresat la finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că în această Duminică este sărbătorită, împreună cu restabilirea definitivă a cinstirii sfintelor icoane, biruința dreptei credințe împotriva tuturor ereziilor, Biserica Ortodoxă păstrând, prin lucrarea Duhului Sfânt, învățătura Domnului Iisus Hristos predată Sfinților Apostoli.


GALERIE FOTO