Duminica Sfântului Ioan Scărarul la Catedrala Episcopală din Deva


În Duminica a 4-a din Postul Sfintelor Paști, 7 aprilie 2019, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. La momentul rânduit din timpul slujbei, Părintele diacon Cosma Dragoș Ștefănescu a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei „Buna Vestire” din Roșcani, cu filia Mihăiești, Protopopiatul Deva.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre viața și nevoințele Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, pomenit în această Duminică, autorul lucrării numită „Scara”, carte în care urcușul duhovnicesc este descris sub forma a treizeci de trepte. De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a prezentat mai multe citate din Sfânta Scriptură și din teologia patristică, despre importanța tăcerii și despre multele păcate săvârșite prin cuvinte rostite în deșert.


GALERIE FOTO